Alunecările de teren şi inundaţiile au afectat, în ultima perioadă, 26 din cele 104 localităţi ale judeţului Prahova, mai multe gospodării şi case fiind în pericol iar zeci de persoane riscând să rămână izolate.
Potrivit unui bilanţ al Prefecturii Prahova, în ultima săptămână au fost raportate probleme în şase localităţi, după producerea unor alunecări de teren care au afectat drumuri locale şi judeţene, dar şi două gospodării. De la începutul lunii au fost raportate situaţii deosebite în 26 de localităţi, fiind vorba despre inundaţii şi alunecări de teren.
Probleme mai mari sunt în comuna Ceptura, unde şase gospodării, dar şi un drum judeţean sunt puse în pericol de o alunecare reactivată şi la Boldeşti-Scăeni, zona Seciu, unde două locuinţe sunt în pericol, una dintre ele prezentând un grad crescut de risc iar o alta, rupturi şi denivelări.
Totodată, aici sunt afectate şi un drum de acces, alimentarea cu energie electrică şi iluminatul public. Tot în oraşul Boldeşti-Scăeni, o locuinţă este izolată după ce un drum a alunecat cu valul de pământ. În comuna Aluniş, 74 de persoane riscă să rămână izolate, în condiţiile în care DJ 214 este pus în pericol de o surpare, iar la Plopu o alunecare de teren care s-a reactivat ameninţă două case.
De asemenea, o alunecare masivă produsă la Gornet afectează şase proprietăţi, inclusiv o casă, alte trei imobile sunt afectate de alunecări la Scorţeni iar la Chiojdeanca sunt probleme cu mai multe drumuri şi două gospodării.
[citeste si]
Potrivit Prefecturii Prahova, până la acest moment o singură persoană s-a mutat din locuinţa afectată de alunecări de teren, alte câteva fiind notificate, ele continuând să stea însă în case.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Cine a furat România. Cea mai mare propagandă a fost scoasă la iveală
- Funeriu: E o greșeală fundamentală să părăsești România sau Republica Moldova pentru a te muta mai la Vest
- BANCUL ZILEI: De ziua soacrei
- Avea mici afaceri de 20 de ani în România, dar a plecat în UK, cu toată familia. ”În HoReCa, erau cele mai mari și mai grele controale. Veneau la două săptămâni și nu plecau fără... ”
- Când se termină coșmarul de pe Prelungirea Ghencea. Nicușor Dan spune de ce lucrările durează foarte mult. ”Tot timpul așteptăm unii după alții”
- Pască fără aluat. Rețeta lui Liviu Dragnea pentru Paște 2024 / video
- Condiment folosit de Paște plin de pesticide
- De ce criptomonedele sunt „un mare nu”. Mitroi (analist de investiții): E eminamente speculativ. Creșterea vine doar din achiziția altcuiva
- Ursul a dat iama în gospodăria lui Adrian Năstase. Prima reacție a fostului premier / foto în articol
- Nicușor Dan: De ce nu e apă caldă în București / video