Data publicării:

Zeci de jurnalişti palestinieni protestează împotriva închiderii unor site-uri de internet

Autor: Giorgiana Croitoru | Categorie: Stiri
WhatsApp

Zeci de jurnalişti au protestat miercuri în faţa unui tribunal din Ramallah, în Cisiordania, împotriva închiderii a 59 de site-uri de informaţii, decisă de o instanţă, a informat un avocat al sindicatului presei palestiniene, citat de AFP.

La cererea procurorului general, tribunalul din Ramallah a interzis luni accesul la mai multe site-uri de internet, pe motiv că reprezintă ameninţări la adresa "securităţii naţionale şi a păcii", scrie Agerpres.

Avocatul Alaa Freijat, reprezentant al sindicatului jurnaliştilor palestinieni, a declarat că a făcut apel împotriva deciziei, care vizează site-uri şi pagini de informare din reţelele sociale.

În 2017, Autoritatea Palestiniană care guvernează Cisiordania - teritoriu ocupat de Israel din 1967 - a promulgat o lege privind infracţiunile informatice, modificată în 2018. Organizaţia neguvernamentală pentru drepturile omului Amnesty International apreciază că reglementarea "impune un control strict al libertăţii presei şi permite arestarea arbitrară şi condamnarea până la 15 ani de închisoare a oricărei persoane care critică autorităţile pe internet, inclusiv jurnaliştii şi avertizorii publici".

Freijat a făcut şi un recurs pe motiv de neconstituţionalitate împotriva unui articol din lege, care permite instanţelor să închidă site-urile considerate periculoase pentru ordinea publică, unitatea naţională şi pacea socială.

"Ne opunem blocării şi închiderii unor site-uri de internet; aceasta nu este o modalitate de rezolvare a controverselor", a declarat agenţiei France Presse Mohammed al-Laham, preşedintele comisiei pentru libertăţi a aceluiaşi sindicat. El şi-a exprimat regretul faţă de adoptarea deciziei fără consultarea ministerului informaţiilor şi a sindicatului.

Protestatarii adunaţi miercuri în faţa tribunalului au cerut, conform unor înregistrări video difuzate în reţele sociale, respectarea libertăţii presei şi a jurnaliştilor.

Ibrahim Melhem, purtător de cuvânt al Autorităţii Palestiniene, a făcut apel la "autorităţile competente" şi la procurorul general să anuleze decizia.

Site-urile vizate au fost blocate cu ajutorul furnizorilor de servicii internet, a explicat pentru AFP jurnalistul Ahmed Youssef de la Ultra Palestine, unul din portalurile afectate.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel