Un document al ONU consultat de Reuters afirmă că talibanii şi aliaţii lor au ucis zeci de foşti oficiali afgani, membri ai forţelor de securitate şi colaboratori ai misiunii militare internaţionale din Afganistan, după retragerea din această ţară a coaliţiei conduse de SUA.
Condiţii tot mai grele de viaţă în Afganistan
Conform informaţiilor difuzate duminică de agenţia citată, secretarul general al Organizaţiei Naţiunilor Unite, Antonio Guterres, prezintă într-un raport către Consiliul de Securitate o imagine a condiţiilor tot mai grele de viaţă ale celor 39 de milioane de locuitori ai Afganistanului, deşi luptele au încetat după preluarea puterii de către talibani, în august anul trecut.
"Un întreg sistem social şi economic complex îşi încetează funcţionarea", afirmă Guterres, potrivit Agerpres.
Raportul este cel mai recent dintr-o serie de avertismente lansate în ultimele luni de secretarul general cu privire la crizele umanitare şi economice care s-au accelerat după ce talibanii au ocupat capitala Kabul, iar ultimii militari străini au părăsit ţara. Între timp, donatorii internaţionali au sistat ajutoare financiare vitale pentru afgani.
Guterres a recomandat Consiliului să aprobe o restructurare a misiunii ONU, pentru a face faţă situaţiei, inclusiv prin crearea unei noi unităţi de monitorizare a drepturilor omului.
"Apărătorii drepturilor omului şi lucrătorii din presă continuă să fie atacaţi"
Misiunea ONU "continuă să primească relatări credibile despre omoruri, dispariţii forţate şi alte ilegalităţi" împotriva unor foşti oficiali, în ciuda amnistiei general proclamate de talibani. S-a stabilit că sunt credibile rapoarte despre peste uciderea a peste 100 de oameni începând din 15 august 2021; în mai mult de două treimi din cazuri, ucigaşii au fost talibani sau aliaţi ai acestora.
De asemenea, există acuzaţii credibile despre execuţiile extra-judiciare a peste 50 de presupuşi membri ai grupării Statul Islamic, mai arată raportul.
"Apărătorii drepturilor omului şi lucrătorii din presă continuă să fie atacaţi, intimidaţi, hărţuiţi, arestaţi arbitrar, supuşi unor rele tratamente sau ucişi", consemnează secretarul general al ONU.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Marte în Berbec, din 30 aprilie. Ce aduce în viețile noastre. Patru zodii sunt primele afectate
- Doi mari actori români au scris istorie împreună, dar s-au urât în viața reală. De ce nu și-au vorbit timp de 32 de ani
- "Să aprindem grătarele". Ce spune Mihaela Bilic despre mici, cel mai popular aliment printre români
- Probleme pentru doi concurenți, la Te cunosc de undeva: "M-am trezit cu genunchiul umflat"
- Selly, explicații în scandalul cu Radu Alexandru - "piticigratis", Iorga, Adrian Elicopter de Luptă și acuzațiile de viol / video
- Lovitură de teatru la CCR: documente ANAF, declarate neconstituționale în procesele penale
- Dispare obiceiul de a consuma vin? Ce afectează vânzarea popularei băuturi
- Pensionarii primesc pensiile înainte de Paști. Adrian Negrescu: Nu mai ajung în capcana IFN-urilor
- NASA a plasat pe orbită o pânză solară de 80 m². La ce experiment va fi folosită
- DNA, primele acuzații oficiale după perchezițiile la Complexul Energetic Oltenia (CEO). Cine este directorul reținut. Acuzațiile procurorilor