Data publicării:

Zece poliţişti au fost amendaţi în urma protestelor de la Cotroceni

Autor: DCNews Team | Categorie: Arhiva
WhatsApp

Zece poliţişti au fost amendaţi de Jandarmerie în urma protestelor de vineri, din faţa Palatului Cotroceni.

Poliţiştii sancţionaţi au făcut parte din delegaţia care a mers să discute cu consilierii preşedintelui susţine Marin Gruia, preşedintele Sindicatului Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual la Realitatea TV. Fiecare dintre cei zece a primit o notificare acasă, prin care a fost înştiinţat că i s-a aplicat o amendă de 100 de milioane de lei vechi pentru nerespectarea protocolului semnat cu primăria Capitalei. Col. Aurel Moiseşeful Direcţiei Ordine şi Siguranţă Publică din cadrul Jandarmeriei a găsit o explicaţie halucinantă: „Era imposibilă să-i sancţionăm pe cei câteva mii de protestari şi i-am sancţionat pe cei ce am crezut că au făcut mai mult rău decât ceilalţi. Avem imagini foarte clare de la televiziuni din care rezultă foarte clar că dânşii au fost cei care au fost organizatorii deplasării, ai au stabilit traseul şi şi-au îndemnat colegii să protesteze”.

Poliţiştii ar trebui să-şi "toarne" colegii

Preşedintele SNPPC a dezvăluit faptul că poliţiştilor din toată ţara le sunt trimise chestionare prin care, practic, trebuie să-şi toarne colegii. Ei trebuie să răspundă dacă au participat la miting, dacă au vazut vreun coleg înarmat şi să menţioneze numele unei persoane pe care au vazut-o la protest. Până acum trei agenţi de poliţie au fost reclamaţi pentru că ar fi purtat arme la mitingul din 24 septembrie. Sesizarea a fost făcută la Parchetul Sectorului 1, de către Direcţia Generală a Jandarmeriei Bucureşti, ca urmare a unei note a serviciului secret din Ministerul de Interne. Cei trei agenţi ar putea fi cercetaţi penal pentru că au purtat arme la o manifestaţie publică, fapt ce contravine legii.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel