Data actualizării:
Data publicării:

Zborul MH370: Teoria conspirației pe care americanii nu o suportă

Autor: DCNews Team | Categorie: Stiri
WhatsApp
pentagon
pentagon

Avionul malaezian, MH370, dispărut cu aproape două luni în urmă, nu a fost găsit, deși o lume întreagă îl caută. Din această cauză există și multe teorii ale conspirației.

Potrivit unei astfel de teorii, avionul a fost capturat de către persoane rămase încă neidentificate. Se presupune că la bordul avionului ar fi existat o încărcătură foarte preţioasă (vorbim aici de sisteme de ghidare militare prin satelit extrem de sofisticate, construite de compania Freescale Semiconductor Co.), iar printre pasageri s-ar fi aflat 20 de specialişti veniţi de la fabrica din Texas, care trebuiau să implementeze tehnica de ultimă generaţie în China, informează Antena 3.

Freescale Semiconductor Co, companie de elită din domeniul inovaţiei tehnice, a refuzat în mai multe rânduri să ofere informaţii. Reprezentanţii Freescale au făcut referiri doar la naţionalitatea angajaţilor săi de la bord, 12 dintre ei erau malaezieni, iar ceilalţi 8 erau chinezi. Identitatea lor a fost păstrată sub anonimat, motivând că familiile celor dispăruţi trebuie în continuare protejate.

"Din respect pentru intimitatea familiilor, care trec prin aceste momente dificile, nu vom face publice numele angajaţilor noştri, care s-au aflat la bordul MH370", a declarat purtătorul de cuvânt al celor de la Freescale, Jacey Zuniga.

Cu toate acestea, vicepreşedintele companiei, Mitch Haws, i-a descris pe cei dispăruţi ca fiind "persoane cu multă experienţă, cu vaste cunoştinţe tehnice şi foarte importanţi pentru tot ceea ce înseamnă Freescale".

VEZI ȘI: Avionul dispărut: resturi ale unui Boeing 777, localizate în Golful Bengal

Conform agenţiei Reuters, angajaţii Freescale erau ingineri şi specialişti implicaţi în proiecte esenţiale desfăşurate în industria de profil.

Este uşor de presupus că avionul dispărut a fost camuflat într-un loc necunoscut, având în vedere încărcătura extrem de preţioasă. Potrivit celor de la Beforeitsnews.com, echipamentele de înaltă tehnologie, fabricate şi dezvoltate de Freescale Semiconductor Co. ar fi prototipul pentru un nou tip de armament, care ar domina un eventual conflict de proporţii.

Pasagerii trăiesc, dar nu au contact cu lumea exterioară

Adepţii teorilor conspirative susţin că avionul ar fi aterizat în siguranţă pe Insula Diego Garcia, iar toţi cei de la bord sunt nevătămaţi, dar fără a avea posibilitatea să comunice cu cineva din exterior.

Insula Diego Garcia este o bază militară americană considerată strategică şi este aşezată în apropiere de Insulele Maldive, din mijlocul Oceanului Pacific.
Surse anonime susţin că aici există o pistă suficient de mare pentru aterizarea şi decolarea aeronavelor mari, aşa cum ar fi un Boeing 777.

Căpitanul zborului MH370, Zaharie Ahmad Shah, îşi programase şi efectuase pe simulatorul de acasă un zbor-test spre această destinaţie.

Locuitorii din Kuda Huvadhoo, o insulă care face parte din arhipelagul Maldive au povestit pentru Daily Mail că, în dimineaţa în care a dispărut de radare MH370, au văzut un avion la joasă înălţime.

VEZI ȘI: Schimbare de situație în cazul avionului dispărut. Unde este căutat

"N-am văzut niciodată un avion care să zboare atât de jos, pe deasupra insulei noastre. În mod frecvent, aici aterizează hidroavioane, dar cel din dimineaţa aceea era mult mai mare. Era atât de aproape încât se puteau vedea uşile din fuselaj. Mulţi vecini au ieşit speriaţi din case, neobişnuiţi cu zgomotul puternic al motoarelor", a povestit un martor pentru publicaţia britanică.

Aparatul de zbor Boeing 777, aparţinând companiei Malaysia Airlines, efectua o cursă de linie pe ruta Kuala Lumpur - Beijing. La bordul avionului, care a dispărut în dimineaţa zilei de 8 martie, se aflau 239 de persoane.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel