Data publicării:
Yanis Varoufakis, dezvăluiri uluitoare. "Plan B" de salvare a economiei grecești
Fostul ministru de Finanțe de la Atena, Yanis Varoufakis, a făcut o serie de dezvăluiri uluitoare cu privire la modul în care s-a construit un "plan B" de salvare a economiei grecești.
Planul ar fi fost pus în practică în cazul în care ar fi eșuat negocierile cu liderii din zona euro.
Yanis Varoufakis a recrutat un specialist IT de la Columbia University care a spart sistemul software al Fiscului grec, aflat la momentul respectiv sub controlul FMI, pentru a obține conturile și parolele fiecărui plătitor de taxe.
"Am decis să autorizăm o acțiune de tip hacker pentru a intra în programul software al propriului minister", le-a mărturisit Varoufakis unor investitori în urmă cu 10 zile. Stenograma discuțiilor a apărut acum în The Telegraph.
Acțiunile lui Varoufakis au fost autorizate de premierul Alexis Tsipras și au fost coordonate într-un grup secret de 4 înalți oficiali. Scopul spargerii sistemului electronic a fost acela de a permite Ministerului de Finanțe să facă transferuri digitale de bani la o simplă apăsare de buton.
"Planul B" a fost conceput pentru a permite Guvernului să introducă un sistem de plată paralel, în cazul în care băncile ar fi fost închise.
"Acest lucru ar fi creat un sistem bancar paralel, care ne-ar fi dat nouă o gură de aer, în timp ce băncile ar fi fost închise din cauza politicii agresive a BCE", a declarat Varoufakis, potrivit acestei surse.
Este neclar cât de serios a examinat Executivul grec aceste planuri, atribuite fostului ministru al Energiei Panagiotis Lafazanis şi lui Yanis Varoufakis. Amândoi au fost remaniaţi luna aceasta. însă, în urma dezvăluirilor, partidele de opoziţie s-au sesizat şi cer explicaţii, scrie Realitatea.net.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News