Xi Jinping, despre ''miracolul'' chinezesc în lupta împotriva sărăciei
Preşedintele Xi Jinping a declarat joi că ţara s-a achitat de "sarcina dificilă" de eradicare a sărăciei extreme în China - "un miracol", conform propriei declaraţii -, obiectiv pe care Beijingul îşi propusese să-l atingă cu orice preţ înainte de centenarul Partidului Comunist Chinez (PCC) ce va fi sărbătorit în iulie, relatează EFE şi AFP.
Xi a spus că în ultimii opt ani 98,99 milioane de persoane au scăpat de sărăcie, iar de la lansarea reformelor sale economice la sfârşitul anilor 1970, China susţine că a scos din sărăcie aproape 800 milioane de oameni, contribuind astfel la aproape 70% din reducerea sărăciei globale în această perioadă.
Această ţară asiatică, în prezent cea de-a doua putere economică din lume, afirmă că a eradicat oficial sărăcia absolută anul trecut.
"Astăzi declarăm solemn un succes deplin în lupta împotriva sărăciei în ţară", a spus Xi în cadrul unei ceremonii organizate cu mare fast la Palatul Poporului din Beijing, în faţa a mii de delegaţi.
"Nicio altă ţară nu poate scoate din sărăcie sute de milioane de persoane într-un timp atât de scurt", a apreciat preşedintele chinez.
Nivelul de viaţă în China s-a schimbat considerabil din anii 1970 când populaţia trăia într-un sistem colectivist.
Ţara este astăzi o piaţă imensă cu sute de milioane de consumatori cu privirea îndreptată spre multinaţionalele străine, potrivit Agerpres.
Preşedintele chinez a subliniat că "problemele legate de sărăcie în regiuni au fost rezolvate", astfel încât China şi-a îndeplinit "sarcina dificilă de eradicare a sărăciei extreme, creând un alt miracol incredibil". "Este un miracol uman care va rămâne în istorie", a apreciat Xi Jinping, care a promis să împărtăşească "experienţa chineză" altor ţări emergente.
El a mai indicat că 832 de zone rurale şi 128.000 de oraşe au fost retrase de pe lista sărăciei "conform standardelor actuale". Xi Jinping, care a făcut din lupta împotriva sărăciei una dintre priorităţile sale de la venirea la putere la sfârşitul anului 2012, a acordat medalii unor oficialităţi.
Pragul sărăciei în China este definit ca un venit sub 2,30 dolari (1,90 euro) pe zi de persoană, puţin mai ridicat decât nivelul Băncii Mondiale (1,90 dolari).
Dar acest nivel este cu mult inferior recomandărilor Băncii Mondiale (5,50 de dolari) pentru ţările cu venituri medii precum China. Dacă ar fi de luat în considerare acest criteriu, atunci rezultă că aproape un sfert din populaţia chineză trăieşte în continuare în sărăcie, notează AFP.
În contextul în care Partidul Comunist Chinez (PCC) urmează să sărbătorească 100 de ani de la înfiinţare la 1 iulie 2021, regimul şi-a înmulţit în ultimele luni iniţiativele pentru identificarea gospodăriile cu nevoi, a distribuit subvenţii şi a finalizat lucrări majore.
În joc: legitimitatea unui stat bazat pe egalitarism socialist, dar care deţine recordul mondial la numărul de miliardari în dolari, remarcă AFP.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News