Data actualizării:
Data publicării:

Xi Jinping dă asigurări că 'prietenia' cu Putin are 'perspective largi' de dezvoltare

Autor: Alexandru Negrici | Categorie: Stiri
WhatsApp
Foto: Agerpres
Foto: Agerpres

Prietenia dintre China şi Rusia are 'perspective largi' de dezvoltare, iar cele două ţări 'mai au multe de realizat înainte', a subliniat luni preşedintele chinez Xi Jinping, într-un mesaj scris, cu ocazia celei de-a 65-a aniversări de la crearea asociaţiei de prietenie între Beijing şi Moscova, potrivit EFE.  

Xi dă asigurări că acest organism a adus o 'contribuţie importantă în ceea ce priveşte promovarea înţelegerii reciproce şi încrederii între cele două popoare'.

'Prietenia dintre China şi Rusia are perspective largi (de dezvoltare) şi mai sunt încă multe de realizat înainte', menţionează preşedintele chinez în mesajul său scurt, citat de presa locală.

La 4 februarie, Xi şi omologul său rus Vladimir Putin şi-au consolidat legăturile cu doar câteva zile înainte de izbucnirea războiului în Ucraina, asupra căruia Beijingul a menţinut o poziţie ambiguă, făcând apel la 'respectarea integrităţii teritoriale a tuturor ţărilor' , inclusiv a Ucrainei, şi cerând să se acorde 'atenţie preocupărilor legitime ale tuturor ţărilor', făcând referire la Rusia.

China nu a susţinut în mod explicit Rusia, dar s-a opus sancţiunilor instituite împotriva Moscovei, pentru că - în opinia sa - acestea 'nu rezolvă problemele', iar la ultima Adunare Generală a ONU s-a abţinut să critice mobilizarea sau convocarea de aşa-zise referendumuri privind anexarea teritoriilor ucrainene de către Rusia, contrazicându-i astfel pe cei care sperau la o fisură între Beijing şi Moscova.

În cadrul unei reuniuni în Uzbekistan luna trecută, Putin a apreciat faptul că Beijingul a menţinut întotdeauna 'o poziţie echilibrată' faţă de Ucraina, deşi a admis existenţa unor 'întrebări şi îngrijorări' din partea Chinei.

Cu toate acestea, Xi l-a invitat pe Putin "să conducă împreună o lume în schimbare şi să apere interesele ţărilor în curs de dezvoltare", notează EFE.

Luna viitoare, insula Bali din Indonezia va găzdui un summit al grupului celor mai dezvoltate 20 de economii ale lumii - G20 (Germania, Arabia Saudită, Argentina, Australia, Brazilia, Canada, China, Coreea de Sud, SUA, Franţa, India, Indonezia, Italia, Japonia, Mexic, Rusia, Regatul Unit, Africa de Sud, Turcia şi Uniunea Europeană), la care se aşteaptă să participe de asemenea Putin şi Xi, notează Agerpres.

Vladimir Putin "nu va supravieţui războiului". Oficiali de rang înalt din Rusia ar pregăti înlăturarea liderului de la Kremlin

Oficiali de rang înalt de la Moscova ar pregăti înlăturarea lui Vladimir Putin de la putere, iar conform unor surse se crede chiar că Vladimir Putin "nu va supravieţui războiului din Ucraina". 

Declaraţiile sunt făcute de şeful Serviciilor de Informaţii din Ucraina, Kiril Budanov şi sunt puse pe seama faptului că frustrarea oficialilor de la Moscova este în creştere din cauza eşecurilor din Ucraina. 

Şi soldaţii ucraineni l-au luat în râs pe Putin, pe măsură ce au recucerit părţi ale teritoriilor ocupate de armata rusă. În regiunea Donetsk, aceştia chiar au pus o piatră funerară falsă pe care au scris numele liderului de la Kremlin, scrie Daily Mail. 

Budanov spune, de asemenea, că regiunea Herson ar putea fi recuperată de la armata rusă până la finalul lunii noiembrie. Aproximativ 40.000 de soldaţi ruşi se regrupează în regiune, printre ei găsindu-se şi "cei mai antrenaţi şi capabili soldaţi ai Rusiei", transmite Budanov. 

Acesta a adăugat şi că o contraofensivă în Crimea, anexată de Putin în 2014, ar putea avea loc anul viitor, pe măsură ce Ucraina continuă să câştige teren în faţa Rusiei. 

Budanov spune că "împingerea Rusiei dincolo de graniţele Ucrainei stabilite în 1991 ar reprezenta o oportunitate bună pentru a încheia războiului. Asta s-ar putea întâmpla anul viitor. Este puţin probabil ca Vladimir Putin să supravieţuiască acestui război. Ştiu că sunt discuţii în Rusia despre cine l-ar putea înlocui". 

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel