Data actualizării:
Data publicării:

Xavi, 10 măsuri pentru a readuce disciplina la Barcelona

Autor: Andrei Itu | Categorie: Sport
WhatsApp
Xavi, 10 măsuri pentru a readuce disciplina la Barcelona
Xavi, 10 măsuri pentru a readuce disciplina la Barcelona

Noul antrenor al lui FC Barcelona, fostul mare fotbalist Xavi Hernandez, a stabilit zece măsuri pentru a readuce disciplina la echipa spaniolă, informează site-ul radioteleviziunii belgiene RTBF. 

Alegeri prezidentiale 2024

Antrenor tânăr, Xavi doreşte să fie respectat cu orice preţ şi pentru asta a pus rapid bazele pentru ceea ce ar trebui să fie Barca sub conducerea sa. Fostul jucător a stabilit zece reguli fundamentale de bună purtare, ce ar trebui să fie pilonii reconstrucţiei Barcelonei. Presa spaniolă a dezvăluit conţinutul acestui nou regulament, ce înseamnă revenirea în prim plan a unor vechi principii aplicate la club, care s-au pierdut în ultimii ani, care au fost slabi pentru Barca.

Cele 10 reguli ale lui Xavi

Cele zece reguli ale lui Xavi sunt: Jucătorii trebuie să sosească cu o oră şi jumătate înainte de începerea antrenamentului. Staff-ul va trebui să fie prezent cu două înainte de antrenament, pentru a servi de exemplu.

Toţi jucătorii vor trebui să mănânce în facilităţile clubului (atunci când se află acolo) şi să urmeze o dietă adecvată prevăzută de club. Jucătorii nu se vor putea întoarce acasă după miezul nopţii în cele două zile dinaintea meciurilor.

Jucătorii vor fi (din nou) amendaţi dacă vor încălca regulile

Fotbaliștii vor fi (din nou) amendaţi dacă vor încălca regulile. Sancţiunile vor fi mai aspre în cazul unor abateri repetate. Meritocraţia va fi pe primul loc, eforturile de la antrenamente urmând să fie răsplătite în ziua meciului.

Clubul va avea dreptul să controleze activităţile extrasportive ale jucătorilor, iar unele dintre acestea, precum călătoriile în străinătate, vor avea nevoie de aprobarea staff-ului. Vor fi interzise activităţile periculoase, de exemplu sporturile extreme sau surfingul. Jucătorii şi staff-ul vor trebui să fie atenţi la imaginea lor, conform Agerpres.

Xavi, prezentat oficial la Barcelona. Ce mesaj i-a transmis Messi

"Mă întorc acasă, ştiu că este complicat, din punct de vedere economic şi fotbalistic", a declarat noul antrenor al echipei de fotbal FC Barcelona, Xavi Hernandez, luni, 8 noiembrie, la prezentarea sa oficială pe Camp Nou.

În faţa a 10.000 de suporteri ai echipei, departe de cei 25.000 aşteptaţi de conducerea clubului, fostul mijlocaş a semnat contractul pe gazonul pe care a evoluat între 1998 şi 2015.

"Aici nu putem să facem meci egal sau să pierdem, suntem Barca, suntem cel mai mare club din lume. Trebuie să câştigăm fiecare meci", a spus Xavi.

"Nu este nevoie să fii dur, trebuie respectate regulile. Când eu jucam şi erau reguli în vestiar, lucrurile mergeau bine. Când nu erau reguli, nu mergea bine. Nu este vorba de disciplină, ci de ordine", a subliniat fostul mare mijlocaş.

Confruntată cu mari probleme financiare şi afectată de plecarea surprinzătoare a lui Lionel Messi la PSG în luna august, Barca este pe un surprinzător loc 9 în campionat după 12 etape şi a avut mai multe experienţe dureroase în Liga Campionilor în ultimele sezoane, transmite AFP..

Zâmbind, Xavi a dezvăluit că Messi i-a urat "succes". El a adăugat: "Nu mă pot gândi la jucătorii care nu mai sunt aici." Vezi continuarea știrii aici!

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel