X Factor, sezon opt. Carla’s Dreams, emoționat de un concurent: "M-am regăsit în piesa aceea"
Data publicării:
Autor: Florentina Constantin
WhatsApp
Cel de-al optulea sezon X Factor, care are marea premieră duminică, 26 august, de la ora 20.00, la Antena 1, este unul ce vine cu numeroase surprize, povești spectaculoase și talente ce merită descoperite.

Sergiu Bătrâncea are 48 de ani, este din Chișinău și vine la X Factor susținut de fratele său, Alex, care a fost genist în Afganistan, unde și-a pierdut ambele brațe. Concurentul spune despre el că este pasionat de muzică încă din adolescență, însă și-a întrerupt studiile de canto din cauza geloziei soției sale, care s-a gândit că studentele reprezentau o ispită prea mare el.

Sergiu alege să interpreteze în fața juriului și a spectatorilor o arie dintr-o operetă scrisă original în limba germană, dar tradusă de el în română.

Cel care este cu adevărat emoționat de versurile piesei este chiar Carla's Dreams, care și primește la final din partea lui Sergiu masca pe care acesta o poartă pe scenă:

"Eu m-am regăsit maxim în piesa aceea. Ultimele versuri au fost "soarta mea este să port o mască". Cred că toți ne-am regăsit în versuri și în interpretare. Iertată să-mi fie ironia, dar toți purtăm măști. Nu știu câți oameni de vârsta lui s-ar îmbrăca așa, ar traduce versurile și ar cânta așa. Și-a mai pus și mască".

Care va fi opinia celorlați trei jurați despre piesă și interpretarea lui Sergiu Bătrâncea și care este povestea omului din spatele măștii, telespectatorii vor afla duminică, de la ora 20.00, la Antena 1.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel