Wizz Air își extinde flota cu 75 de avioane. Compania dorește să opereze 500 de aeronave
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Ioan-Radu Gava
WhatsApp
Foto cu caracter ilustrativ: Pexels
Foto cu caracter ilustrativ: Pexels
Compania ungară Wizzair își extinde flota cu 75 de avioane de ultimă generație.

Wizz Air a negociat cu Airbus achiziţionarea a 75 de aeronave model A321neo noi, majoritatea avioanelor urmând să intre în posesia companiei aeriene în anii 2028-29, a transmis compania, luni, către agenţia ungară de presă MTI.

Potrivit comunicatului, achiziţia a 75 de aeronave model A321neo noi reprezintă încă un pas către realizarea planului anunţat anterior, potrivit căreia Wizz Air doreşte ca până la sfârşitul deceniului să îşi tripleze dimensiunea flotei şi să opereze 500 de aeronave.

Datorită soluţiilor moderne de tehnologie de aviaţie, noile aeronave A321neo înseamnă şi beneficii semnificative în privinţa protecţiei mediului, întrucât acest model are emisii de zgomot cu aproximativ 50% mai mici, consumă cu 20% mai puţin combustibil şi emite cu 50% mai puţini oxizi de azot, se subliniază în comunicat.

József Váradi, directorul general al Wizz Air, a declarat, în comunicat, că modelul ultra-low cost al companiei aeriene şi aeronavele Airbus A321neo, care sunt lidere de piaţă, creează o bază solidă pentru creşterea Wizz Air din următorul deceniu.

În prezent compania operează peste 160 de avioane

În prezent, Wizz Air operează o flotă formată din 165 de aeronave Airbus A320ceo, A321ceo, A320neo şi A321neo, cu o vârstă medie de mai puţin de cinci ani. În 2030, numărul aeronavelor companiei aeriene va ajunge la 500.

Compania aeriană ungară low-cost WizzAir a încheiat anul fiscal 2021/2022 (care s-a încheiat în luna martie a acestui an) cu o pierdere de 642,5 milioane de euro, după o pierdere de 576 milioane de euro în anul precedent, veniturile sale dublându-se faţă de anul precedent, la peste 1,66 miliarde de euro, faţă de 739 de milioane de euro în anul trecut.

În cel mai recent an financiar al său, WizzAir a transportat 27,1 milioane de pasageri, comparativ cu 10,2 milioane de pasageri în anul precedent, conform Hirado.

Wizz Air intervine în scandalul Blue Air. Ce se întâmplă cu tarifele speciale/ TAROM face două curse speciale pentru repatrierea românilor

Wizz Air a decis să extindă tarifele speciale pentru clienţii Blue Air afectaţi de zborurile anulate ale companiei şi oferă acestora mai multe alternative de zbor, transmite Agerpres. Potrivit unui comunicat al companiei, pasagerii Blue Air pot rezerva zboruri Wizz Air pe rute selectate, la tarife de la 49,99 euro, folosind codul rezervării Blue Air.

Rezervările se pot efectua prin intermediul website-ului de tarife speciale al Wizz Air, respectiv https://wizzair.com/en-gb#/rescue.

"Decizia arată încă o dată angajamentul companiei faţă de piaţa din România şi dorinţa de a le asigura călătorii accesibile pasagerilor români", se spune în comunicat (citește continuarea AICI).

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel