Data publicării:
Wimbledon 2021. Simona Halep, întâmpinată cu o surpriză dulce la sosirea la Londra / Foto
Jucătoarea română de tenis Simona Halep, numărul trei mondial, este gata să revină în circuitul WTA.
Halep a fost așteptată, la sosirea în Anglia, cu o surpriză, din partea organizatorilor turneului de la Wimbledon. 'Fericită că m-am întors aici. Mulțumesc, Wimbledon', a fost reacția Simonei, care a arătat fanilor, pe Instagram său, tortul surpriză pe care l-a primit.
FOTO
Vezi această postare pe Instagram
Halep, deținătoarea trofeului de la Wimbledon
Simona Halep este deținătoarea trofeului de la Wimbledon, câștigat în anul 2019, deoarece turneul de Grand Slam a fost anulat în 2020 din cauza Covid-19. În 2021,Turneul de la Wimbledon se va desfășura între 28 iunie - 11 iulie. Pe tabloul principal feminin vor juca Simona Halep, Sorana Cîrstea, Patricia Țig, Ana Bogdan și Irina Begu.
Halep a renunțat la un turneu pe iarbă pentru participarea la Wimbledon
Amintim faptul că Simona Halep, aflată zilele trecute în Germania, a anunțat că nu va juca în cele din urmă la turneul WTA pe iarbă de la Bad Homburg. 'Sunt aici la Bad Homburg, este un loc foarte frumos. Vreau să anunţ că nu voi juca săptămâna aceasta, deoarece gamba mea nu este încă pregătită pentru o competiţie. Îmi pare rău şi sunt tristă din această cauză, deoarece este un loc frumos, iar în acelaşi timp aş vrea să le mulţumesc tuturor celor de aici, pentru că sunt condiţii extraordinare şi m-am simţit bine aici. Voi continua să mă antrenez, pentru că îmi doresc mult să joc la Wimbledon, dar în acest moment trebuie să am grijă de corpul meu şi să fiu atentă cum decurge recuperarea, a transmis Halep.
Pe 8 iunie Halep anunţase că va evolua la Bad Homburg, turneu de categoria WTA 250, dotat cu premii totale de 235.238 de dolari, care e programat în perioada 20-26 iunie. Pe 12 mai, Simona Halep a fost nevoită să abandoneze în turul al doilea la Roma, la scorul de 6-1, 3-3, 0-30 cu germanca Angelique Kerber, după 57 de minute de joc.
Din cauza accidentării suferite la gambă, Halep a ratat turneul de la Roland Garros. Al treilea turneu de Mare Şlem al anului, cel de la Wimbledon, în care Halep este campioana en titre se va desfăşura între 28 iunie şi 10 iulie.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News