Data publicării:

William și Harry, decizie ce are legătură cu prinţesa Diana

Autor: Rodica Mitu | Categorie: Stiri
WhatsApp

Un sculptor va realiza o nouă statuie a prințesei Diana, cu prilejul comemorării a 20 de ani de la moartea sa, au anunțat birourile prinților William și Harry, citate de Reuters.

Ian Rank-Broadley, care a realizat efigia reginei ce apare pe monedele britanice și din Commonwealth din 1998, este cel care va realiza statuia. Aceasta nu va fi dezvelită decât anul viitor.

"Ian este un sculptor extrem de talentat și știm că va crea un omagiu adecvat și durabil pentru mama noastră", au scris prinții William și Harry într-un comunicat comun.

În ianuarie, cei doi frați au comandat o statuie pentru a-și omagia mama, care a murit în urmă cu 20 de ani într-un accident de mașină la Paris, aceasta urmând să fie plasată în fața locuinței lor oficiale din Londra, Palatul Kensington.

"Am fost impresionați de cuvintele amabile și de amintirile pe care atât de mulți oameni ni le-au împărtășit despre mama noastră în ultimele câteva luni. Este clar că semnificația activității ei este prețuită de mulți în Marea Britanie și în întreaga lume, chiar și la 20 de ani de la moartea ei", au scris ei în comunicat.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel