William Brînză, în vizită la comunitatea românilor din Cipru
Preşedintele comisiei pentru comunităţile de români din afara graniţelor ţării, deputatul William Brînză, a participat pe 17 septembrie, la deschiderea anului școlar al claselor de limbă română din Limassol, Cipru.
Acțiunea se înscrie în programul vizitei pe care parlamentarul o desfășoară în Cipru, care include întâlniri cu autoritățile locale cipriote, membrii ai comunități românilor din zonă și participări la acțiuni organizate de aceștia. Așa cum se cunoaște, deputatul William Brînză este susținătorul promovării, implementării și continuării învățământului românesc în cadrul comunității românilor din străinătate, fiind unul dintre cei mai activi parlamentari în deschiderea de biblioteci și dotarea școlilor de limbă română cu fond de carte.
"Comunitatea românească din Cipru a devenit foarte importantă nu doar datorită numărului mare de cetățeni români care trăiesc aici, dar și datorită calităților acestora. Profesionalismul românilor, în meseriile prestate de aceștia, au făcut ca integrarea să fie mult mai facilă promovănd, totodata, o imagine obiectivă, dar pozitivă, asupra României. Invitația pe care am primit-o, de a fi prezent la deschiderea anului școlar românesc în Limassol, mă onorează, dar mă obligă în egală masură să fiu prezent în comunitatea de aici cu acțiuni concrete în sprijinul comunității. Dotarea școlii cu manuale românești, organizarea de evenimente, un dialog continu cu autoritățile cipriote, sunt doar câteva exemple pe care doresc sa vi le împărtășesc" , a declarat William Brînză.
Preşedintele comisiei pentru comunităţile de români din afara graniţelor ţării, deputatul William Brînză, și-a încheiat vizita în Cipru cu o întâlnire de lucru la Primaria din Limassol.
În cadrul discuțiilor cu Andreas Christou, primarul orașului Limassol și fost ministru de interne în guvernul cipriot, deputatul Brînză a abordat o serie de teme de interes, de la situația românilor din zonă, integrarea acestora în societatea cipriotă, până la intensificarea cooperării în domeniul economic și identificarea celor mai bune modalități de colaborare între autoritățile române și cele cipriote.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News