Data publicării:

WikiLeaks: România dorea includerea în formatul 5+2 al negocierilor pe tema Transnistriei

Autor: DCNews Team | Categorie: Arhiva
WhatsApp
wikileaks
wikileaks

România exprima dorinţa includerii în formatul 5+2 al negocierilor pentru soluţionarea conflictului transnistrean, dar participarea sa urma să fie reprezentată de Uniunea Europeană, conform unui mesaj diplomatic american din 2008 dezvăluit de site-ul WikiLeaks.

Mesajul diplomatic a fost trimis pe 27 octombrie 2008 de secretarul de Stat american de la acea vreme, Condoleezza Rice, după o reuniune a oficialilor din nouă state membre ale Parteneriatului Extins pentru Nordul Europei (Expanded Partnership in Northern Europe - E-PINE), la care participase inclusiv asistentul secretarului de Stat pentru Europa, Dan

Fried. Reuniunea, care avusese loc pe 2 octombrie 2008 la Vilnius (Lituania), s-a concentrat pe situaţia din Georgia, Ucraina, Belarus, R.Moldova, Irak şi Afganistan.

"Pilvi-Sisko Vierros (director politic în cadrul Ministerului finlandez de Externe) a început discuţia despre R.Moldova spunând că obiectivul principal al OSCE îl reprezintă negocierile oficiale în formatul 5+2. România ar dori să fie integrată în acest format, dar participarea sa ar fi reprezentată de Uniunea Europeană", preciza mesajul diplomatic american.

"Influenţa Rusiei în Transnistria este în creştere şi se încearcă relansarea planului de federalizare din 2003. Dan Fried a declarat că R.Moldova nu ar trebui să se simtă obligată să adopte un plan care ar avea efecte negative asupra ţării, reiterând susţinerea SUA pentru negocierile în formatul 5+2. Constituţia R.Moldova garantează neutralitatea, astfel că nu este nevoie ca Statele Unite să mai garanteze acest lucru. Dacă Moldova doreşte acest lucru, este alegerea lor; neutralitatea nu constituie un impediment pentru cooperarea bileterală", preciza mesajul diplomatic american.

"Bjorn Lyrvall (director-general în cadrul Ministerului suedez de Externe) a declarat că Uniunea Europeană trebuie să transforme Republica Moldova într-o opţiune atrăgătoare pentru Transnistria, în acest sens UE putând recurge la un acord extins şi la măsuri de consolidare a încrederii. Zygimantas Pavilionis (director politic în cadrul Ministerului lituanian de Externe) a apreciat că R.Moldova este un succes parţial, fiind momentul ca Uniunea Europeană să treacă la lucruri serioase şi să îşi completeze mandatul, prelungind şi dezvoltând Misiunea de Asistenţă la frontieră (EUBAM). În plus, UE trebuie să fie pregătită să aplice o misiune civilă" în R.Moldova, adăuga mesajul semnat de secretarul de Stat american.

Mesajul diplomatic "confidenţial" a fost trimis la sediile ambasadelor americane din Chişinău, Copenhaga, Helsinki, Kabul, Kiev, Moscova, Oslo, Reykjavik, Riga, Stockholm, Tallinn, Tbilisi, Vilnius şi la reprezentanţa americană de la sediul NATO, informează Mediafax

Formatul 5+2 de negocieri în procesul de soluţionare a crizei transnistrene se referă la OSCE, R.Moldova, Transnistria, Ucraina şi Rusia, precum şi la UE şi SUA în calitate de observatori.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel