Data publicării:

Wiki Leaks. Assange, posibilă apariţie în faţa unei comisii a Senatului SUA

Autor: Mihai Ciobanu | Categorie: Stiri
WhatsApp
Julian Assange
Julian Assange

Julian Assange ia în considerare să apară în faţa Comisiei pentru serviciile de informaţii a Senatului Statelor Unite.

Fondatorul WikiLeaks, Julian Assange, refugiat de şase ani în ambasada Ecuadorului din Londra, ia în considerare să apară în faţa Comisiei pentru serviciile de informaţii a Senatului Statelor Unite pentru a discuta despre presupusul amestec rus în alegerile americane din 2016, a anunţat joi avocatul său, informează Reuters. 

"Cererea comisiei Senatului SUA confirmă interesul pentru audierea dlui Assange", a declarat avocatul, Jennifer Robinson, într-un comunicat. "Comisia de anchetă cere să se prezinte în persoană la o dată şi un loc convenite reciproc. Ne gândim serios la ofertă, dar trebuie să ne asigurăm că protecţia dlui Assange este garantată", a adăugat avocatul. WikiLeaks a publicat miercuri o scrisoare despre care a menţionat că vine din partea acestei comisiei, care îi cere lui Assange să se pună la dispoziţie pentru un interviu cu uşile închise. 

Assange trăieşte în ambasada Ecuadorului la Londra

Assange trăieşte în ambasada Ecuadorului la Londra de când i s-a acordat azil în 2012 pentru a evita extrădarea în Suedia, unde se confrunta cu acuzaţii referitoare la infracţiuni cu caracter sexual, acuzaţii care au fost ulterior abandonate. Cu toate acestea, el ar putea fi arestat de poliţia britanică pentru încălcarea condiţiilor de eliberare pe cauţiune dacă va părăsi clădirea ambasadei şi întotdeauna a declarat că se teme că va fi extrădat în Statele Unite, întrucât a publicat o mare cantitate de informaţii diplomatice americane şi secrete militare pe site-ul WikiLeaks.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel