Data publicării:

Whatsapp va implementa o nouă funcție importantă care îi va viza pe toți utilizatorii

Autor: Alexandru Negrici | Categorie: Tehnologie
WhatsApp
Foto: Pexels
Foto: Pexels

Săptămâna aceasta, WhatsApp a început să lanseze o nouă funcție în cadrul aplicației: reacțiile-emoji. Cu toate acestea, aplicația din familia Meta nu se lasă atât de ușor și se pare că ar putea implementa în curând o altă funcție promisă cu mult timp în urmă.

Odată cu cea mai recentă versiune beta a aplicației sale pentru iOS, WhatsApp a adăugat o opțiune care permite utilizatorilor să limiteze 
accesul doar anumitor persoane la starea „Last seen”.

Dacă nu sunteți familiarizat cu funcțiile aplicației WhatsApp, „Last Seen” indică timpul exact în urma căruia ați verificat ultima dată aplicația și este o modalitate de a afla dacă un contact ar putea să vă fi văzut mesajul.

Nu va mai dura mult până când funcția va fi disponibilă oficial în aplicație

De ceva vreme, WhatsApp v-a permis să limitați cine vă vede starea doar la contactele dvs. De asemenea, puteți dezactiva complet funcția, dar până acum nu a existat posibilitatea de a împiedica doar anumite persoane să vadă aceste informații.

Cu toate acestea, WhatsApp iOS, versiunea beta 22.9.0.70, adaugă o nouă opțiune „Contactele mele, cu excepția...” în secțiunea „Last seen” a setărilor de confidențialitate ale aplicației.

Potrivit WABetaInfo, adăugarea unei persoane la acea listă vă împiedică, la rândul dvs. să îi vedeți starea. Conform acestora, WhatsApp implementează, de asemenea, controale de confidențialitate mai specifice atât pentru fotografiile de profil, cât și pentru secțiuni.

Cu funcția aflată acum în testare beta atât pe Android, cât și pe iOS, probabil că nu va mai dura mult până când va fi disponibilă oficial în aplicație.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel