Data publicării:

Vulcanul Merapi a făcut cel puțin 25 de victime

Autor: DCNews Team | Categorie: Arhiva
WhatsApp
merapi indonezia
merapi indonezia

Cel puțin 25 de persoane au decedat, marți seara în urma erupției vulcanului Merapi, cel mai activ vulcan din Indonezia, informează Mediafax

Între victime se află şi un bărbat care, în opinia indonezienilor, personifică vulcanul, Mbah Marijan, "gardianul spiritual" al lui Merapi, considerat un munte sacru de mulţi dintre aceştia. Marijan, în vârstă de aproximativ 80 de ani, a fost descoperit în casa sa incendiată, la aproximativ patru kilometri de crater.

"Cel puţin 25 de persoane au fost ucise, între care şi Mbah Marijan. Au murit, de asemenea, un jurnalist şi doi salvatori indonezieni", a declarat Banu Hermawan, purtătorul de cuvânt al Spitalului Sardjito din Yogyakarta, cel mai mare oraş universitar din ţară, situat la 25 de kilometri de crater. Între morţi se află un bebeluş în vârstă de trei luni.

Merapi, cu o altitudine de 2.914 metri, a intrat marţi în erupţie în zece reprize, proiectând în atmosferă nori de fum toxic şi cenuşă la o altitudine de până la 1,5 kilometri, în jurul versanţilor, care sunt dens populaţi din cauza solului foarte fertil.

"Deşi, de ieri nu s-a înregistrat nicio erupţie, persoanele trebuie să rămână în adăposturi", a declarat Surono, însărcinat cu monitorizarea vulcanilor în Indonezia.

Autorităţile au ridicat luni alerta la nivelul maxim, în faţa unui risc de erupţie iminentă, şi au ordonat evacuarea a 19.000 de persoane care locuiesc pe versanţii vulcanului. Însă, numeroşi bărbaţi, majoritatea agricultori, au refuzat să plece, pentru a se ocupa de animale sau de culturi.

În total, peste un milion de persoane trăiesc sub ameninţarea unei erupţii.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel