Încă de la descoperirea continentului american, care a venit ca o surpriză neașteptată pentru deja bătrâna Europă, continuând cu goana după aur sau petrol și visul îmbogățirii peste noapte (care pentru unii chiar s-a împlinit), cu potențialul enorm de dezvoltare pe care orice teritoriu nedezvoltat industrial îl aduce (potențial pe care unii l-au exploatat la maxim îmbogățindu-se din construcția de căi ferate sau din transporturi de mărfuri și export), cu migrația masivă de la începutul secolului 20, cu victoria SUA în războaiele mondiale, totul a conturat o aură de ”tărâm al făgăduinței”. Dacă fugeai în America, nu avea cum altfel să îți fie decât bine, pentru că în mijlocul tuturor comunităților de emigranți ți-ai fi găsit și tu locul și calea spre o viață mai bună.

Până și războiul dintre nord și sud a fost o lecție pentru noi, europenii, că sclavia și tratamentele inumane nu trebuie tolerate într-o țară care respectă drepturile cetățenilor ei. Prețul plătit, al morții a cca 1 milion de oameni, a fost mic pentru a elibera ființa umană și a aboli sclavia. În fond, și noi, românii, gândim exact la fel: e mic prețul eliberării din pușcărie a corupților pentru ca niciun om nevinovat să nu fie condamnat din vreo eroare!

Mari președinți, mari oameni politici, mari conducători ai lumii, toți muncind pe brânci pentru propășirea poporului american și pacea globală. Pardon, asta cu propășirea era din altă parte... în fine, ideea generală care ne-a fost însămânțată în minți și cultivată de-a lungul deceniilor de industrie cinematografică e că America e baza, alfa și omega, de acolo se dă ora exactă, ea decide ce război e necesar omenirii și din ce motive, ce arme trebuie să cumpărăm și pentru ce motive, ce medicamente să importăm, cine sunt teroriștii, ce sărbători să avem, ce sucuri să bem, șamd. Pe scurt, tot ce prescrie America e bun! Și tot ce decide ea e, firește, pentru binele absolut al planetei și al omenirii, și de abia la finalul listei, pentru binele propriu.

Desigur, ar mai exista și alte detalii ce s-ar mai putea menționa (populația băștinașă lichidată, crimele din războaiele din Afghanistan, Irak, șa, bombele atomice, crizele financiare care au ricoșat și în Europa, doctrina lui Carter, preluată apoi și de Reagan, războaiele mafiei, prohibiția din care unii s-au îmbogățit dar foarte mulți oameni au rămas fără locuri de muncă, legalizarea deținerii armelor de foc , etc.),  dar cum să te pui contra progresului și să te împiedici de astfel de detalii insignifiante?

1. Organizarea sistemului judiciar în SUA

Spre deosebire de dreptul românesc şi al multor state europene, în SUA rolul judecătorului este de arbitru în proces, juraţii fiind cei care decid efectiv soluţia. Juraţii sunt oameni simpli, fără cunoştinţe juridice, care au obligaţia legală ca în mod periodic să ia parte la soluţionarea de procese în această calitate. Practic, orice cetăţean mai devreme sau mai târziu va ajunge jurat (fireşte, cu anumite excepţii, cum ar fi persoanele cu probleme psihice, etc). Părţile din proces pot respinge ca anumiţi juraţi să facă parte din complet, fără a oferi vreo motivaţie. Regula care se aplică este cea a unanimităţii, juraţii fiind obligaţi să rămână în procedura de jurizare (oricât!) până se ajunge la o unanimitate. 

În unele jurisdicţii, procurorii au dreptul de a nu continua urmărirea penală (chiar dacă există suspiciunea rezonabilă de vinovăţie) dacă ajung la concluzia că dosarul nu se va încheia cu o soluţie de condamnare. Ei pot renunţa la acuzaţii (atât în faza de urmărire penală cât şi în faza de judecată).

Legile la nivelul fiecărui stat pot fi diferite, existând chiar şi pedepse diferite. Spre exemplu, în unele state pedeapsa cu moartea este încă legală. 

În ceea ce priveşte infracţiunile de corupţie, în unele state (precum New York) răspunderea penală este proporţională cu valoarea mitei şi importanţa funcţionarului public implicat.

Statul pedepseste infracțiunea de dare şi luare de mită. În majoritatea statelor, pedeapsa este o amendă de cel mult trei ori echivalentul mitei  sau închisoarea pentru cel mult cincisprezece ani sau ambele. 

2. Justice comes first! After money, of course! (Unde-i lege, merge şi tocmeală)

După cum am arătat deja în articolele anterioare ale seriei #vremoțarăkafară, şi în SUA există o practică veche de soluționare a dosarelor penale (economice și nu numai) prin negociere între procuror și avocatul părții și plata unei amenzi usturătoare. Practica este avantajoasă atât pentru inculpat (care de cele mai multe ori scapă de închisoare) cât și pentru stat (care își rotunjește simțitor bugetul). 

Cu titlu de exemplu:

• Cazul J.P Morgan 13 miliarde de dolari ( inselaciune in afaceri imobiliare - Departamentul de Justiție a declarat în declarația sa că JPMorgan a recunoscut că a vândut în mod regulat și cu bună știință credite ipotecare investitorilor care nu ar fi trebuit niciodată vândute.);
• Producatorul de medicamente GlaxoSmithKline a pledat vinovat pentru acuzațiile penale de comercializare a drogurilor ilegale si a platit 3 miliarde de dolari amendă
• Compania petrolieră Petroleo Brasileiro SA , controlată de stat, a acceptat să plătească 2,95 miliarde de dolari pentru soluționarea unui proces de corupție în SUA, în ceea ce se spune că este cea mai mare plată în Statele Unite de către o entitate străină.
• Siemens a plătit 800 de milioane USD pentru închiderea unui dosar de corupţie. Siemens a fost acuzat de castigarea ilegala a mai multor contracte pe teritoriul SUA. Siemens a recunoscut că până la 1,3 miliarde de euro (1,7 miliarde de dolari SUA) ar fi putut fi utilizate ilegal pentru a câștiga contracte străine.
• Alcoa Corporation (de la Aluminium Company of America) este o corporație industrială americană. Este al șaselea cel mai mare producător de aluminiu din lume, cu sediul central în Pittsburgh, Pennsylvania. ALCOA a fost de acord sa plateasca o amenda de 384 de milioane de dolari ca sa inlature acuzatiile de mituire a oficialilor din Bahrain.

3. Corupţia la nivel înalt în SUA

În repetate rânduri, în ultimii ani, dl. ambasador Klemm şi-a manifestat „profunda îngrijorare” legată de gradul ridicat al corupţiei din România, în special a celei de nivel înalt, răspândită printre politicieni, membri ai Parlamentului, Guvernului, precum şi şefi de instituţii publice. 

Am fost arătaţi cu degetul ca nişte copii scoşi la tablă, care nu ştiu lecţia, şi ni s-a indus o stare (tot profundă) de temere că dacă nu rezolvăm cumva urgent situaţia corupţiei sigur relaţiile noastre cu partenerul strategic vor avea de suferit. Cum ar veni, dacă suntem corupţi nu merităm să stăm la masa naţiunilor cinstite, precum SUA, Germania, Franţa, etc.

O privire de ansamblu asupra corupţiei din SUA din ultimii ani arată cam aşa:

În mandatul preşedintelui Trump:  Paul Manafort – Presedintele de campanie a lui Donald Trump, fraudă ; Duncan Hunter – fraudă de 250 000$; Steve Stockman – spălare de bani, sperjur si fraudă; Corrine Brown – 800 000$ fraudă; Michael Cohen – evaziune fiscală; alti 22 de oameni politici condamnati pentru diverse infractiuni economice şi de corupţie.

În mandatul preşedintelui Obama: Chaka Fattah 23 de capete de acuzare – sentinta 10 ani – spălare de bani, fraudă. Denis Hustler a pledat vinovat pentru  că a încălcat regulile bancare și a mințit FBI-ul într-o schemă financiară pentru a plăti 3,5 milioane dolari, bani pentru a ascunde abaterile sexuale cu un băiat minor din zilele lui ca antrenor de lupte de liceu. Alţi aproximativ 50 de oameni politici au fost condamnaţi pentru diverse infracţiuni economice şi de corupţie. 

În mandatul preşedintelui George W. Bush: Jack Abramoff - amendă de 24.7 milioane de dolari pentru mita, evaziune fiscala, spalare de bani. Echipa lui Abramoff formata din 21 de oameni politici au fost gasiti vinovati in acelasi proces. Janet Rehnquist (inspector general al departamentului de sanatate) a fost implicata intr-un scandal de 571 miloane de dolari. Ea a comandat personalului sau să amâne investigația timp de cinci luni până la alegerile din Florida. Aproximativ 100 de oameni politici au fost condamnati intre anii 2001 – 2009 pentru corupţie şi alte infracţiuni economice.

Lista poate continua şi cu mandatele celorlalţi preşedinţi. 

Dintre guvernatorii de state condamnaţi pentru fapte de corupţie: 

Rod Blagojevich (guvernator de Illinois), Ray Blanton (guvernator de Tennessee), Edwin Edwards (guvernator de Louisiana), David Hall (guvernator de Oklahoma), Otto Kerner, Jr. (guvernator de Illinois), William Langer (guvernator de North Dakota), Richard W. Leche (guvernator de Louisiana), Arch A. Moore, Jr. (guvernator de West Virginia), John G. Rowland (guvernator de Connecticut), George Ryan (guvernator de Illinois), Don Siegelman  (guvernator de Alabama).

Dintre membrii Congresului (Parlamentul american) condamnaţi pentru fapte de corupţie: 

Lista poate continua cu tabele întregi de judecători, poliţişti şi ofiţeri FBI de asemenea condamnaţi pentru corupţie (şi nu numai). 

Fireşte, nimeni nu i-a negat vreodată SUA rolul de mare putere economică, de lider mondial şi de forţă armată. Nimeni nu a îndrăznit să refuze să vină la vreun summit unde era reprezentată şi SUA, pe motiv că nu se asează la masă cu o naţiune atât de coruptă. Şi nimeni, niciodată, nu a îndrăznit să îşi manifeste “profunda îngrijorare” faţă de corupţia din SUA sau de modificările legislative pe care SUA vrea să le facă. Când eşti mare şi puternic, nu mai contează atât de mult dacă ai şi oficiali corupţi... când eşti mic şi sclav pe plantaţia altora, tot ce ţine de tine e urât şi murdar (şi profund corupt!). Mai ales dacă tu însuţi spui asta despre tine!

4. Precedentul judiciar şi erorile judiciare

În sistemul de drept al Statelor Unite, precedentul judiciar constituie izvor de drept si este obligatoriu pentru instantele inferioare. Grosso modo, daca pentru o infractiune de luare de mită o instanta s-a pronuntat deja, acea hotarare va fi izvor de drept pentru toate instantele inferioare sau egale instantei care a dat-o.

Pe de o parte, această regulă uşurează mult din munca instanţelor (şi a avocaţilor), existând un grad mai mare de predictibilitate în materia condamnărilor, precum şi o practică unitară la nivelul ţării.

Pe de altă parte, dacă speţa la care ne raportăm drept precedent reprezintă o eroare judiciară, atunci aplicarea regulii nu poate duce decât la o nedreptate nouă.

În 2015, spre exemplu, instantele americane au recunoscut nevinovatia a nu mai putin de 149 de oameni, condamnati pe nedrept si care au stat in temnita degeaba in medie cate 14 ANI. 

Există, fireşte, şi oameni care au fost condamnaţi la moarte (deoarece în unele state din SUA, precum Texas, pedeapsa cu moartea încă există) şi ulterior s-a descoperit că erau nevinovaţi.

5. Mafia în SUA (sau despre cum grupările interlope din România sunt de mici copii)

Site-ul biroului federal de investigatii a declarat ca in Statele Unite exista peste 33 000 de bande criminale. Top 10 bande criminale: Hels Angels – 2500 membri; The Bloods – 19500 membri; Trinitarios 30 000 membri; Aryan Brotherhood 33 000 membri; Mexican Mafia 34 000 membri; Crips 35 000 membri; Nuestra Familia= 35 000; Mara salvatrucha 50 000 membri; the 18^th Street 51 000 membri. Totodată, marile grupări mafiote sunt de apartenenţă diferită: mafia italiană, mafia mexicană, mafia rusă, mafia chineză, etc, corespunzător minorităţilor imigrante cele mai mari din SUA. 

În ceea ce priveşte problema mafiei, aceasta este veche şi a avut un rol determinant în construirea Americii de azi. Oraşe precum Las Vegas au fost construite de familii mafiote, în scopul extinderii afacerilor ilegale. Conform unor statistici oficiale, lista familiilor mafiote active in 2018 include:  

Familia Gambino (New York); Familia LUCCHESE (New York); Familia Genovese (New York); Philadelphia Crime; Detroit Crime; Familia DECavalante (New Jersey); Familia Patriarca (New England), etc.

Infracţiunile cele mai des săvârşite de aceste grupări includ în zilele noastre în special traficul de droguri şi de arme, corupţia şi spălarea de bani, desi la începuturile mafiei din SUA se concentrau pe proxenetism, vânzare de alcool (în perioada prohibiţiei), taxe de protecţie şi mai apoi jocuri de noroc. 

Marile familii mafiote s-au implicat cu timpul şi în industrie şi chiar politică, “deţinând în portofoliul lor” persoane importante de la senatori, guvernatori la judecători federali şi şefi de poliţie. 

De-a lungul timpului au existat şi numeroase ocazii de colaborare între FBI/CIA şi Mafie, printre care complotul din 1960 de otrăvire a lui Fidel Castro, cooperarea din timpul celui de-al doilea Război Mondial, ş.a.

Parcă clanurile Cămătaru, Sportivi, Butoane, şi celelalte de la noi nu sunt chiar aşa avansate, nu-i aşa? 

6. Lobby-ul în SUA

Este posibil ca națiunile străine să influențeze politica externă a Statelor Unite prin lobby sau prin sprijinirea directă sau indirectă a organizațiilor de lobby. De exemplu, în 2016, oficialii taiwanezi l-au angajat pe Bob Dole, fost senator american, devenit lobbyist, să organizeze un apel telefonic controversat între președintele ales Donald Trump și președintele taiwanez Tsai Ing-Wen. Printre cei mai mari cumpărători de servicii de lobby se numără Camera de Comerţ Americană, Asociaţia Spitalelor din SUA, General Electric, Boeing, Exxon, Lockheed Martin, Bayer, Facebook, Amazon, etc. Spre exemplu, în anul 2018, au investit în lobby: 

Pentru detalii suplimentare, există site-uri oficiale, care analizează fiecare an şi descriu prin ce firme de lobby s-au făcut plăţile, precum: https://www.opensecrets.org/lobby/top.php?showYear=2018&indexType=s 

Fireşte, când Asociaţia de Cercetare Farmaceutică din SUA, spre exemplu, investeşte aproape 16 milioane USA într-un an în lobby, nimeni nu se scandalizează şi nu spune că ar fi fost mai bine să construiască un spital sau o şcoală din acei bani, chiar dacă obiectul lobby-ului este tocmai modificarea legislaţiei într-un sens mai avantajos pentru ea, nu pentru cetăţeni.

7. Sistemul medical din SUA

Este deosebit de costisitor pentru cei ce nu au asigurare medicală. Toate spitalele din SUA funcţionează ca nişte firme private care trebuie să obţină profit, deci preţurile procedurilor medicale sunt foarte mari. O banală operaţie de apendicită, spre exemplu, poate costa până la 30.000 USD, iar o naştere naturală porneşte de la 10.000 USD şi ajunge de asemenea la cca 30.000 USD. O cezariană poate ajunge şi la 50.000 USD, în funcţie de stat.

Spre exemplu, în New York, o naştere naturală fără asigurare e cca 16.000 USD (cu asigurare fiind aproximativ 10.000 USD), iar o naştere prin cezariană fără asigurare este aprox. 22.000 USD (cu asigurare fiind 12.000 USD).

Rolul companiilor de asigurare e că activează ca niște intermediari între pacienți și spitale. Ei negociază practic cu spitalele o listă de prețuri care sunt mai mici decât prețurile standard. Fireşte, doar angajaţii au asigurare medicală, deci cine nu munceşte şi are o problemă medicală trebuie să plătească preţul standard. În 2016 cca 91% din americani au fost asiguraţi medical. 

Ah da, şi nu există gratuităţi la internările de urgenţă, ca în România, dacă nu ai asigurare. Iar dacă ai, doar o parte din proceduri sunt incluse în asigurare, pentru cele mai multe investigaţii trebuind să plăteşti. O călătorie cu ambulanţa până la spital, dacă nu ai asigurare, costă între 400 şi 2000 USD. 

Statele Unite ale Americii reprezintă cu certitudine un model de stat în care se munceşte mult. Cine a fost acolo sau are cunoştinţe sau rude ştie că noţiunea de concediu a americanului de rând este asemănătoare cu un week-end prelungit de-al nostru. De asemenea, micile distracţii săptămânale ale lor sunt rare şi constau fie într-un pahar de băutură în drum spre casă, de la job, fie într-un barbeque la final de săptămână, cu prietenii, la ocazii speciale. 

Să fii imigrant în SUA este cu certitudine o provocare mare, căreia mulţi îi fac faţă luând câte 2 sau 3 joburi, făcând zilnic naveta zeci de kilometri, muncind de cele mai multe ori 365 de zile pe an, fără pauză, şi sperând că nu se vor îmbolnăvi prea repede pentru că nu şi-o permit.

În ceea ce priveşte justiţia, America nu reprezintă neapărat un model. Formula lor funcţionează (cu bune şi cu rele) pentru ei, dar asta nu o face neapărat corectă absolut. Nu tot ce e american e frumos, bun şi cinstit, după cum nu tot ce e românesc e murdar şi corupt.

Este uşor şi tentant să faci recomandări altor state şi să le impui politici interne atunci când eşti mare şi puternic. O provocare adevărată ar fi să nu o faci, dar cum ai mai putea păstra puterea atunci?! Uneori recomandările sună a sfaturi prieteneşti, alteori a ingerinţe grave, făcute în numele păcii mondiale (vezi războaiele din Irak, Afghanistan, etc). Dar dincolo de cum sună aceste recomandări, important e şi cum le primeşti şi le accepţi: ca pe simple recomandări (sau „îngrijorări profunde”), sau ca pe ordine absolute, pe care le urmăm orbeşte.

Să nu uităm că sclavia implică două componente: atitudinea asumată de stăpân (care dă ordine) şi atitudinea asumată de sclav (care le primeşte şi execută), iar SUA cunoaşte acest lucru mai bine ca oricine.

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News