Data publicării:

Vremea se schimbă radical

Autor: DCNews Team | Categorie: Stiri
WhatsApp

Vremea întoarce foaia, devenind extrem de rece în toată țara începând de marți.

Luni ne vom mai bucura de o zi de primăvară. Deși în scădere față de ziua precedentă, valorile termice continuă să se situeze azi peste cele normale în a două decadă a lunii decembrie.

Temperaturile maxime se vor încadra luni între 1 și 10 grade. Cerul va fi mai mult noros și vor fi precipitații, predominant sub formă de ninsoare la munte și mixte, mai ales ploi și lapoviță, în vestul, nord-vestul și în centrul țării. Izolat vor fi condiții de polei. Vântul va fi slab și moderat, cu unele intensificări în special pe crestele montane.

Marți, valorile termice vor scădea semnificativ, astfel că vremea va deveni rece în toată țara. Temperaturile maxime se vor încadra între –8...-7 grade în depresiunile intramontane și 3 grade la Drobeta și Giurgiu.

Cerul va fi variabil, cu innorări temporare în regiunile sudice. Vor fi ninsori slabe, local în Oltenia și izolat în Muntenia, Dobrogea și la munte. Vântul va suflă slab și moderat, cu intensificări în estul și sud-estul teritoriului și pe crestele montane. Vor fi condiții că izolat să se formeze ceată cu depunere de chiciură.

În București, valorile termice vor scădea semnificativ, vremea devenind rece. Dimineață, în jur de 0 grade și temperatură maximă, în jur de 1 grad. În prima parte a zilei, vor fi innorări și condiții că trecător să ningă slab, iar vântul va mai avea intensificări. Apoi cerul se va degaja, iar vântul va deveni moderat.

Miercuri, vremea va fi rece, în unele regiuni chiar deosebit de rece pentru această dată, în special dimineața. Cerul va fi variabil, cu innorări spre seară când local în jumătatea de nord a teritoriului și cu totul izolat în rest va ninge. Vântul va avea unele intensificări pe crestele montane, precum și în nord-estul și sud-vestul tării.

Temperaturile maxime se vor încadra între –6 grade la Miercurea Ciuc și 4 grade la Bacău și Piatră Neamț. Vor fi condiții că izolat să se formeze ceată, cu depunere de chiciură.

În București, vremea va fi rece pentru această dată, mai ales dimineață când vor fi –7...-5 grade, poate chiar mai puțin în zonă preoreseneasca. Cerul va fi variabil, iar vântul va suflă slab și moderat. Temperatură maximă va fi de 1...2 grade.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel