Data actualizării:
Data publicării:

Vremea se schimbă în toată țara din această noapte. Urmează temperaturi de iarnă și NINSORI

Autor: Roxana Neagu | Categorie: Vremea
WhatsApp
foto ANM
foto ANM

Vremea se răcește semnificativ din această noapte, fiind anunțate ninsori și vânt puternic. 

Cod Galben

A fost emis Cod Galben pentru perioada 3 aprilie, ora 23:00 - 5 aprilie, ora 10:00, de cantități însemnate de precipitații, ninsori și intensificări ale vântului și vreme deosebit de rece. 

”În intervalul menţionat, vremea va fi deosebit de rece și temporar vor fi precipitaţii mai ales în sudul, centrul şi estul teritoriului, iar în noaptea de marți spre miercuri (04/05 aprilie), aria acestora se va restrânge către nord-est.

În regiunile sudice și sud-estice va ploua, iar la munte și în zonele mai joase de relief din nordul și centrul Moldovei, Transilvania şi Banat se vor semnala precipitaţii sub formă de lapoviţă şi ninsoare și local se va depune strat de zăpadă. Cantităţile de apă vor depăşi 20...25 l/mp şi pe arii restrânse, îndeosebi în sud-vest, 40...50 l/mp.

Vântul va avea intensificări temporare în Muntenia, în sudul Olteniei și al Moldovei unde vitezele la rafală vor depăși 55...65 km/h și pe arii restrânse 70...75 km/h.

Intensificări ale vântului vor fi temporar și în restul țării, iar în a doua parte a săptămânii vor mai fi intervale cu precipitații mixte” anunță ANM. 

Cod Portocaliu

A fost emis și Cod Portocaliu pentru intervalul  04 aprilie, ora 02:00 – 04 aprilie, ora 22:00  de ninsori abundente Carpații Meridionali și sudul Carpaților Orientali în special la altitudini de peste 1400 m: ”În Carpații Meridionali și în sudul Carpaților Orientali va ninge abundent      (30...50 l/mp) și se va depune strat de zăpadă consistent în special la altitudini mai mari de 1400 m. Vântul va avea intensificări cu viteze în general de 55...60 km/h și vor fi perioade în care va fi viscol și vizibilitate scăzută” anunță meteorologii. 

Citește și: EXCLUSIV  Temperaturi de iarnă la începutul lunii aprilie 2023. Mihai Timu (ANM): Fenomenul poate afecta pomii fructiferi/ video

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel