Vremea se răcește, vin ploile. Florinela Georgescu, ANM: De poimâine încolo temperaturile nu vor mai depăși 17-18 grade
Florinela Georgescu, director în cadrul ANM, a spus cum va fi vremea în următoarea perioadă.
Florinela Georgescu, director în cadrul ANM, a spus când se va încălzi din nou vremea.
"Din punct de vedere al precipitațiilor vremea se va ameliora în zilele viitoare. Mai așteptăm ca la noapte să plouă mai ales în nordul și centrul țării, iar mâine în special în jumătatea de este a teritoriului, apoi să fie din ce în ce mai puține precipitații, dar vremea se va mai răci. Mai este posibil ca la munte, pe crestele cele mai înalte încă să mai apară precipitații mixte, iar temperaturile urmează ca de poimâine încolo să nu mai depășească 17-18 grade.
Așteptăm o creștere a valorilor termice în weekend și tot așa precipitații destul de puține în minivacanță. Dar chiar și o creștere a temperaturilor de care vorbeam este posibil ca în general să se mențină sub normalul acestei perioade. Din punct de vedere termic o revenire la normal este așteptată mai degrabă în a doua parte a lunii mai", a declarat Florinela Georgescu la Realitatea Plus.
Cod Portocaliu de inundații
Totodată, există risc de inundații în mai multe zone din țară. Hidrologii au emis deja Cod Galben și Cod Portocaliu pentru drumurile din 7 județe. George Tudorache, hidrolog de serviciu la Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor, a venit cu mai multe informații despre avertizările emise.
"Având în vedere situația hridrometeorologică actuală, mai ales precipitațiile din ultima perioadă și prognoza meteorologică pentru următoarele ore, a fost actualizată și extinsă atenționare hidrologică nr.42. Începând cu ora 12:00 a intrat în vigoare avertizarea hidrologică care este valabilă până mâine, 26 aprilie la ora 18:00, avertizare care vizează fenomene precum scurgeri pe versanți, viituri pe râurile mici, cu posibile inundații locale și cu posibile depășiri ale cotelor de apărare din 7 județe ale țării din zona de nord, nord-vest și sud-vest a țării, județe precum Maramureș, Satu Mare, Bistrița Năsăud, Cluj, Sălaj, Timiș și Caraș-Severin. Mai exact, Codul Portocaliu vizează râuri din bazinele hidrografice Pogăniş, Bârzava, Gătaia, Moraviţa, adică râuri din zona Banatului", a spus George Tudorache, hidrolog de serviciu.
VEZI ȘI: Cod Galben de viituri și inundații. Șapte județe vizate
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News