Data publicării:

Vremea până la jumătatea lunii februarie. Temperaturile, mai scăzute decât ar fi normal în mai multe zone

Autor: Florin Răvdan | Categorie: Vremea
WhatsApp
Sursa: Pexels
Sursa: Pexels

ANM a emis o nouă prognoză pentru următoarele patru săptămâni. 

Estimările meteorologice pentru patru săptămâni sunt realizate de către ECMWF - Centrul European pentru Prognoze pe Medie Durată. Este estimată media săptămânală a abaterilor temperaturii aerului și a cantităților de precipitații față de media perioadei 1993-2016.

Fenomenele extreme cu o durată scurtă de manifestare nu pot fi prognozate cu ajutorul acestui produs.

Săptămâna 17.01.2022 – 24.01.2022

Valorile termice vor fi mai coborâte decât cele specifice pentru această săptămână în regiunile intracarpatice, dar cu o abatere termică negativă mai accentuată în zonele montane, iar în rest se vor situa în jurul celor normale pentru această perioadă.

Regimul pluviometric va fi deficitar în regiunile extracarpatice și în cele vestice, iar în rest se va situa în jurul celui normal pentru acest interval.

Săptămâna 24.01.2022 – 31.01.2022

Temperaturile medii vor fi mai coborâte decât cele normale pentru această perioadă în regiunile intracarpatice și în sud-estul extrem al țării, dar mai ales în zonele montane, iar în rest vor fi apropiate de cele normale pentru acest interval.

Cantitățile de precipitații vor fi deficitare în toate regiunile, dar mai ales în cele sudice.

Săptămâna 31.01.2022 – 07.02.2022

Temperatura medie a aerului va avea valori mai coborâte decât cele normale pentru această perioadă în regiunile intracarpatice, iar în rest vor fi apropiate de cele normale pentru acest interval.

Regimul pluviometric va avea o tendință deficitară în majoritatea regiunilor. Excepție vor face regiunile nordice și centrale, unde cantitățile de precipitații vor fi apropiate de cele normale pentru această perioadă.

Săptămâna 07.02.2022 – 14.02.2022

Mediile valorilor termice se vor situa în jurul celor specifice pentru această săptămână în cea mai mare parte a țării.

Cantitățile de precipitații estimate pentru acest interval vor fi în general apropiate de cele normale pentru această perioadă, în toate regiunile.

TE-AR PUTEA INTERESA ŞI ANM, prognoza meteo pentru două săptămâni. Vremea pe regiuni, în ianuarie 2022. Când scăpăm de FRIG

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel