Vremea în această săptămână. Elena Mateescu, ANM: Temperaturi de până la 34 de grade
Elena Mateescu, directorul ANM, a spus cum va fi vremea în acestă săptămână.
Elena Mateescu, directorul general al Administrației Naționale de Meteorologie, a anunțat cum va fi vremea în perioada următoare.
"Următoarele zile, chiar și astăzi, vorbim de o vreme caldă, mai caldă decât în mod obișnuit. Pentru că și astăzi, în jumătate de vest a țării, ne așteptăm la temperaturi maxime de până la 32 de grade Celsius, așa cum am înregistrat și ieri, cu 30 de grade în partea de sud-est a țării.
Nu în ultimul rând, mâine, contăm pe valori care să se apropie de 33...34 de grade, în special în sudul Câmpiei Române și în Câmpia de Vest, pentru ca de joi, sau chiar de miercuri și pe parcursul nopții de miercuri spre joi, aria precipitațiilor să fie în extindere pe parcursul după amiezii de miercuri, în special în zona de munte și în partea de nord-vest, pentru ca noaptea deja să consemnăm precipitații în partea de vest, centru, nord și în zona de munte.
Elena Mateescu: În Capitală ne așteptăm în următoarele zile la valori de temperaturi de până 34 de grade
Joi vorbim de o vreme instabilă în cea mai mare parte a țării, dar chiar și în aceste condiții, joi este posibil, mai ales în partea de sud și sud-est, să mai consemnăm valori de 33 de grade, pentru ca sfârșitul de săptămână să aducă un regim de temperaturi apropiat de ceea ce ar fi normal pentru această perioadă din calendar, adică valori de 22 până la 28...29 de grade.
Și în Capitală ne așteptăm în următoarele zile la valori de temperaturi de până la 33...34 de grade. Iată că ne apropiem, așadar, de ceea ce înseamnă o zi de caniculă în țara noastră", a spus Elena Mateescu la Antena 3 CNN.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News