Vremea de Crăciun 2021 şi Revelion 2022. Veștile momentului de la ANM
Data publicării:
Autor: Rodica Mitu
WhatsApp
Foto Pexels
Foto Pexels
ANM publică prognoza meteo pentru luna decembrie.

Temperaturile vor fi mai ridicate decât cele specifice pentru această perioadă în prima jumătate a lunii decembrie, iar apoi vor reveni la normal, se arată în prognoza pe patru săptămâni, publicată, vineri, de Administrația Națională de Meteorologie.

Săptămâna 06.12.2021 – 13.12.2021

Valorile termice vor fi mai ridicate decât cele specifice pentru acest interval, în cea mai mare parte a țării, dar cu o abatere termică pozitivă mai accentuată în regiunile sud-estice.

Cu excepția regiunilor vestice și nord-vestice, unde cantitățile de precipitații vor avea o tendință ușor deficitară, regimul pluviometric va fi excedentar, mai ales în zona Carpaților de Curbură.

Săptămâna 13.12.2021 – 20.12.2021

Temperatura medie a aerului va avea valori mai ridicate decât cele normale pentru această săptămână, la nivelul întregii țări.

Cantitățile de precipitații vor fi deficitare la nivelul întregii țări, dar mai ales în zonele montane.

Săptămâna 20.12.2021 – 27.12.2021

Temperaturile medii se vor situa în jurul celor specifice pentru această perioadă, în toate regiunile.

Regimul pluviometric va fi în general apropiat de cel normal pentru acest interval, dar cu o tendință ușor deficitară în regiunile vestice și local în cele centrale și sud-estice.

Săptămâna 27.12.2021 – 03.01.2022

Mediile valorilor termice se vor situa în jurul celor specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României.

Cantitățile de precipitații estimate pentru această perioadă vor fi apropiate de cele normale, la nivelul întregii țări.

Informare meteorologică valabilă până sâmbătă, 4 decembrie 2021

Meteorologii au emis, joi, 2 decembrie, o informare care vizează intensificări ale vântului, care spulberă zăpada în zonele înalte din țară. Avertizarea este valabilă până la sâmbătă, la ora 10.00.

Vântul va avea intensificări la munte, la altitudini de peste 1700 de metri, unde vitezele vor depăși temporar 60...70 km/h, iar pe creste, rafalele vor depăși 90...100 km/h spulberând zăpada.

Intensificări ale vântului vor fi și în regiunile vestice, iar vineri (3 decembrie) local și temporar și în restul teritoriului, cu viteze în general de 45...55 km/h.

Pe parcursul zilei de vineri (3 decembrie) aria precipitațiilor se va extinde, iar la munte treptat vor predomina ninsorile și local se va depune strat nou de zăpadă. Precipitații sub formă de ploaie, lapoviță și pe arii restrânse ninsoare se vor semnala în vest, centru și nord, iar în noaptea de vineri spre sâmbătă (3/4 decembrie) și în est și sud. Cantitățile de apă vor depăși izolat 10...15 l/mp îndeosebi în zonele de munte.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel