Vremea azi, 1 iulie. Oana Păduraru, meteorolog ANM: "Temperaturi de până la 37 de grade, la noapte vijelii și grindină". Zonele vizate
Oana Păduraru, meteorolog de serviciu ANM, a spus cum va fi vremea luni, 1 iulie, în exclusivitate pentru DC News.
Oana Păduraru, meteorolog de serviciu ANM, a declarat pentru DC NEWS că astăzi, 1 iulie, se vor înregistra temperaturi deosebit de ridicate pentru această perioadă în Crişana, Banat, sudul Transilvaniei, Oltenia, Muntenia, Dobrogea și în Moldova. În majoritatea zonelor țării va fi caniculă şi disconfort termic ridicat.
"În primul rând, este valabilă atenționarea meteorologică Cod Galben pentru temperaturi deosebit de ridicate, respectiv caniculă și disconfort termic, în cea mai mare parte a țării: Crișana, Banat, Sudul Transilvaniei, Oltenia, Muntenia, Dobrogea și Moldova. Temperaturile vor fi cuprinse, în general, între 35-37 de grade, chiar mai ridicate în partea de Sud și de Est. Noaptea va fi tropicală, cu temperaturi ce nu vor coborî sub 20 de grade.
Pentru astăzi, va fi un grad mai mare de instabilitate atmosferică, pe partea de Vest, Nord-Vest, iar la noapte pe partea de Sud-Vest a țării, cu averse, descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii și căderi de grindină", a declarat Oana Păduraru, meteorolog de serviciu ANM, luni, pentru DC News.
Prognoza meteo pentru Municipiul București
"PROGNOZĂ METEOROLOGICĂ PENTRU INTERVALUL 01.07.2024 ORA 10:00 - 02.07.2024 ORA 09:00
Va fi caniculă și disconfortul termic ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. Temperatura maximă va fi de 37...38 de grade, iar cea minimă de 19...20 de grade. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab până la moderat.
PROGNOZĂ METEOROLOGICĂ PENTRU INTERVALUL 02.07.2024 ORA 09:00 - 03.07.2024 ORA 10:00
Canicula și disconfortul termic ridicat vor persista, iar din orele serii gradul de instabilitate atmosferică va fi în creștere. Cerul va fi variabil până spre seară, apoi înnorările se vor accentua, vor fi intensificări ale vântului (rafale în general de 50...70 km/h), vijelii, averse torențiale, descărcări electrice și grindină. Temperatura maximă va fi de 35...37 de grade, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități; minima termică va fi de 18...20 de grade.
Administraţia Naţională de Meteorologie va actualiza prezentele informații, în funcţie de evoluţia şi intensitatea fenomenelor meteorologice", transmite ANM într-un comunicat.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News