Data actualizării:
Data publicării:

"Vrei să te fac să nu mai mănânci pâine?". Chef Dumitrescu, mărturisire dintr-o brutărie despre un ingredient folosit: A curs și a făcut gaură în beton

Autor: Ema Apostu | Categorie: Lifestyle
WhatsApp
Sursa foto colaj: Facebook Chef Florin Dumitrescu / Pexels (ANTONI SHKRABA)
Sursa foto colaj: Facebook Chef Florin Dumitrescu / Pexels (ANTONI SHKRABA)

Chef Florin Dumitrescu a făcut o mărturisire care s-ar putea să te facă să nu mai mănânci niciodată pâine.

"O viață întreagă, până la 30 și ceva de ani, mi-a plăcut foarte mult pâinea, să fie de oricare, să aibă coaja groasă, să fie albă dacă se poate și cu cartofi. Și m-am umflat! M-am inflamat, m-am și îngrășat și m-am inflamat și constipat”, a spus George Buhnici, în podcastul moderat de el.

"Vrei să te fac să nu mai mănânci pâine niciodată în viața ta? Îți explic o chestie. Un prieten mi-a povestit că își făcuse brutărie și o avea deschisă de foarte mult timp. La un moment dat i-a curs bidonul de afânător sau nu știu ce băga el acolo. Era un ingredient lichid pe care-l băga în aluatul de pâine. Și a făcut gaură în beton. Că ăla a căzut ca picătura chinezească și, peste noapte i-a făcut gaură în beton, în 12 cm.

Și aia se întâmplă, de fapt, cu ceea ce mâncăm noi. De aceea, în momentul în care cumperi pâinea, trebuie să știi ce cumperi. Că dacă o cumperi pe cea mai ieftină, clar va fi înlocuită cu ceva. E cel mai simplu. Și eu mănânc asta, mâncați lipie: făină cu apă și nu ai nicio problemă”, a spus Florin Dumitrescu.

Vezi și: De ce să nu comanzi ce îți recomandă chelnerul. Chef Florin Dumitrescu: Am învățat-o încă din prima zi de cârciumă

"E îngrozitor! Nu mai mănânc ciorbă în cârciumi"

"Eu nu mai mănânc ciorbe în cârciumi. Eu nu mai pot să mănânc ciorbe în cârciumi. Am avut problema asta după ce am descoperit că mă și mint. Eu îi întrebam dacă au vegeta în farfurie și ospătarii spuneau că nu. Dar m-a învățat un bucătăraș de prin Ardeal că școala de bucătari îi învață cum să folosească vegeta fără să se vadă. Fac supa, baza, apoi o dau prin sită fină, fină și se pierd bucățelele alea.

Nu e intoleranță, nici alergie, e direct inflamație. Nu doar monoglutamatul - că dacă ar fi monoglutamatul natural nu ar fi o problemă - bazele chimice pe care ei le folosesc acolo… Un sfert de oră am de la prima lingură până când trebuie să ajung la prima toaletă și stau acolo toată noaptea. E îngrozitor și am zis că nu mai mănânc ciorbă în cârciumi", a mai spus Florin Dumitrescu.

Vezi și: De ce nu-ți lasă ospătarul meniul pe masă după ce îți ia comanda. Tu știai?

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel