Data publicării:

Vrei să pleci în Grecia în vacanță? Iată ce s-a decis cu privire la masca de protecție

Autor: Rodica Mitu | Categorie: Stiri
WhatsApp
Grecia, Kavala / Foto DCNews
Grecia, Kavala / Foto DCNews

Purtarea măştii este suspendată în Grecia în spaţii închise începând de miercuri pentru cel puţin trei luni, vara fiind în mod tradiţional perioada de vârf a încasărilor provenind din industria turismului, de care ţara depinde economic, relatează France Presse.

Alegeri prezidentiale 2024

Cu excepţia transportului urban - metrou, tramvai, autobuz -, a caselor de bătrâni şi spitalelor, purtarea măştii pentru protecţie împotriva COVID-19 nu mai este obligatorie în magazine, bănci sau servicii publice. În şcoli, elevii trebuie să poarte măşti numai în timpul examenelor de sfârşit de an.

Pentru ambarcaţiuni, până acum nu s-a luat o decizie specifică, însă autorităţile recomandă purtarea măştii când este prea multă lume.

La mijlocul lunii mai, ministrul sănătăţii, Thanos Plevris, a anunţat suspendarea măsurilor de stopare a pandemiei de coronavirus în vederea deschiderii sezonului turistic, dar mai ales din cauza 'datelor epidemiologice şi recomandărilor experţilor'. Ministrul a indicat însă că toate măsurile de stopare a pandemiei ar trebui reexaminate la 1 septembrie, după sezonul estival.

În ultimele săptămâni, numărul deceselor şi cazurilor de infecţie cu variante ale COVID-19 în Grecia au scăzut treptat: marţi, ţara a înregistrat 5.080 de infecţii, în timp ce numărul total de persoane infectate de la debutul pandemiei în februarie 2020 s-a ridicat la 3.453.229.

Cu 10,7 milioane de locuitori, Grecia a înregistrat până acum în jur de 29.800 de decese.

Peste o duzină de decese sunt încă înregistrate zilnic. Pentru a opri pandemia, guvernul conservator grec a impus timp de doi ani măsuri stricte, de la izolare până la vaccinarea aproape obligatorie a populaţiei, pentru a evita colapsul serviciilor spitaliceşti în mod tradiţional slabe, notează AFP. Economia Greciei depinde de turism, care reprezintă aproape un sfert din PIB. Încă din februarie, Atena a început să relaxeze sistemul pus în aplicare pentru a opri pandemia, prin suspendarea testului de depistare obligatorie pentru călătorii sosiţi în Grecia şi care deţin un certificat de vaccinare european, notează Agerpres.

Bilanț coronavirus, în România

300 de noi cazuri COVID și un deces s-au raportat în ultimele 24 de ore în România, a anunțat Ministerul Sănătății.

În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 300 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), cu 191 mai puțin față de ziua anterioară. 34 dintre cazurile noi din 24 de ore sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 90 de zile după prima infectare.

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 46 persoane au fost reconfirmate pozitiv.

În unitățile sanitare de profil, numărul de persoane internate în secții cu COVID-19 este de 498 cu 35 mai puțin față de ziua anterioară. De asemenea, la ATI sunt internate 78 persoane, cu 2 mai mult față de ziua anterioară. Dintre cei 78 pacienți internați la ATI, 70 sunt nevaccinați.

Din totalul pacienților internați, 31 sunt minori, toți fiind internați în secții, cu 3 mai puțin decât în ziua anterioară și 0 la ATI, la fel ca în ziua anterioară.

Până astăzi, 65.685 de persoane diagnosticate cu infecție cu SarsCov-2 au decedat.

În intervalul 31.05.2022 (10:00) – 01.06.2022 (10:00) a fost raportat de către INSP 1 deces (femeie), fără decese raportate anterior intervalului de referință.

Decesul a fost înregistrat la categoria de vârstă 70-79 de ani.

Pacienta care a decedat era vaccinată și prezenta comorbidități.

În ultimele 24 de ore au fost efectuate 3.868 teste RT-PCR ( 2.171 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 1.697 la cerere) și 10.563 teste rapide antigenice. Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 13.122.037 teste RT-PCR și 10.088.032 teste rapide antigenice.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel