Data actualizării:
Data publicării:

"Vreau să intru în competiție cu Bianca Drăgușanu!" Ce operație estetică de 2.000 de euro și-a făcut Mariana Moculescu înainte să intre în noul an

Autor: Liana Ganea | Categorie: Lifestyle
WhatsApp
foto: Facebook, Mariana Moculescu
foto: Facebook, Mariana Moculescu
Mariana Moculescu are ambiții mari în ce privește aspectul fizic. Vrea "să se tuneze" asemenea Biancăi Drăgușanu! 

Mariana Moculescu are 55 de ani însă, spune ea, vârsta nu e decât un număr. Din dorința de a-și menține tenul proaspăt  și trăsăturile din tinerețe fosta soție a lui Horia Moculescu a decis să consulte un medic estetician. De curând chiar a investit 2.000 de euro pentru o intervenție facială. 

În plus, are în plan și alte schimbări, fiind hotărâtă să exploreze diverse proceduri estetice pentru a-și atinge obiectivele de frumusețe. Chiar a afirmat în presă că dorește să o depășească pe Bianca Drăgușanu la capitolul "operații" și nu se dă în lături de la niciun fel de intervenție, atâta vreme cât îi aduc un plus de frumusețe și eleganță.

Pentru moment Mariana Moculescu a optat pentru un semi-lifting facial, o procedură care, potrivit ei, nu a fost lipsită de provocări, dar care a adus rezultatele dorite: un aspect vizibil întinerit. În același timp, Mariana o compătimește pe Bianca Drăgușanu, care s-a autoproclamat regina operațiilor estetice, și spune că știe prin ce a trecut, că e conștientă de toate criticile pe care le-ar fi primit și că susține femeile care apelează la astfel de proceduri în numele frumuseții.

Ce spune despre Bianca Drăgușanu

"Este, într-adevăr, un fenomen, Bianca Drăgușanu. E top, fata! M-am gândit la numeroase fete, care s-au operat, dar Bianca Drăgușanu cred că are cele mai multe operații. Gândește-te la timpul de recuperare, își consumă zile, luni. Cât timp i-a mâncat din viață recuperarea, după intervențiile medicale? Ca să ajungă să arate așa, numai Dumnezeu știe prin ce a trecut Bianca Drăgușanu, așa că nu mai aruncați cu pietre în ea! Vreau să intru în competiție cu Bianca Drăgușanu, în privința frumuseții și a operațiilor estetice!", a declarat pentru Playtech Mariana Moculescu.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel