Data actualizării:
Data publicării:

Vrea cimitire pe verticală? Monica Tatoiu: Nu vă luați apartamente în aceste blocuri! / Beau când scriu editoriale în care înjur politicienii / I-am învățat și pe elevii mei să bea

Autor: Anca Murgoci | Categorie: Stiri
WhatsApp
Sursa foto: Facebook Monica Tatoiu
Sursa foto: Facebook Monica Tatoiu

Monica Tatoiu, profesoara de matematică CAre se pricepe la toate, mai nou se pricepe și la construcții.

Dacă până mai ieri ne îndemna să citim Kama Sutra, ne vorbea despre „mulții” bărbați pe care i-a avut și ne spunea că bea zilnic o sticlă de șampanie și două trei pahare de vin roșu, acum lovește din nou.

Ne dă sfaturi și în imobiliare. Proaste. Atât de proaste încât mă gândesc cât de multă dreptate avea Gigi Becali când spunea că nu mai vrea să intre la nicio emisiune unde este ea. Dar să revenim la noile idei „crețe” marca Monica Tatoiu.

Monica Tatoiu spune că va candida la Primăria Sectorului 1, deși chiar ea a recunoscut, chiar când a făcut anunțul, că nu se pricepe la administrație. De ce? Îi place să spargă pereții din apartamente. Să ne vedem sănătoși, cu Monica Tatoiu, la viitorul mare cutremur. Dacă mai apucăm, desigur.

„I-am luat apartament fiului meu undeva lângă Băneasa. Fiul meu a zis că nu vrea blocuri noi, că-s făcute cu materiale proaste, pentru vânzare. I-am luat un apartament făcut după 1977, dar înainte de Revoluție. Pe vremea lui Ceaușescu, blocurile aveau structură de rezistență, din BCA, parchet de stejar. Fiul meu a trăit într-un apartament nou, închiriat, unde i-a căzut faianța din baie. Sunt blocuri făcute la jaf, să plece. Acum am aflat și ce materiale se folosesc. Nu. Nu vă luați apartamente noi! Este nenorocire. Așa este de vreo 5-6 ani”, a zis Monica Tatoiu.  

Mi-a dat creierul eroare când am auzit inepțiile de mai sus. Dar apoi m-am liniștit, că și eu dacă aș bea o sticlă de șampanie și două trei pahare de vin roșu pe zi, probabil aș gândi la fel.

Dar haideți să continuăm.

„Eu am stat 20 de ani în Drumul Taberei. Având mobilă stil, nu d-astea cu placaj, am dărâmat zidul dintre două camere din apartament. Aveam trei camere. Am tăiat zidul și am făcut arcadă. N-am întrebat pe nimeni. Așa au făcut foarte mulți români. Și fiul meu a zis că vrea și el să facă niște modificări. Fiul meu mi-a zis că tot blocul este așa, dar totul este ilegal. Mi-a zis că ce am cumpărat noi nu este ca în acte. Toate blocurile vechi sunt așa și trebuie să le aduci în legalitate, dar nu vor să o facă! Așa am decis să candidez la Primăria Sector 1”, a zis Monica Tatoiu în cadrul unui podcast România TV.

După ce ne-a dat lecții despre blocuri, ne-a zis că ea poate să bea o sticlă de vin roșu, după o sticlă de șampanie, și n-are nicio problemă.

„Eu i-am învățat și pe elevii mei să bea”, a zis Monica Tatoiu. 

„Eu scriu articole editoriale, politice, și-i înjur pe ăștia. Trebuie să beau un pahar de vin roșu și să fumez vreo cinci țigări până îmi iese un titlu care să vândă un subiect foarte agresiv”, a mai zis Monica Tatoiu.

Youtube video image

Blocurile vechi, „comuniste”, sunt cele mai bune, ne spune experta Monica Tatoiu. Ca și când nu au trecut peste ele minimum 40-50 de ani. Ca și când nu au spart oamenii atâția pereți. Ca și când în multe subsoluri nu a băltit apa ani întregi.

În mintea unora, blocurile noi cad primele la cutremur. S-a furat mult, „cefele late” s-au îmbogățit făcând blocuri „de carton”. Și tot felul de stupizenii de acest fel. 

Frica de moarte ne face să privim biruitori la gândul că blocul vecinului va cădea, iar al nostru nu și vom trăi fericiți într-o capitală nimicită de cutremur. Că altfel nu îmi explic gândirea asta. Mă rog, non-gândirea.

Un lucru este sigur și o spun experții: cele mai expuse sunt blocurile cu bulină roșie. Acelea, probabil, cad. Mai departe, vom vedea. Nu va veni niciun expert să îți zică: „în blocurile făcute până în 1977 mori sigur” sau „în blocurile făcute după 2000 mori sigur” sau „în blocurile făcute între 1977 și 1990 nu mai ai nicio șansă”. Pentru că niciun expert, care a făcut o școală, nu va veni să bage spaima în populație și nu va spune clar: „aceste blocuri vor cădea”. Pentru că nici nu are de unde să știe 100% ce bloc va cădea. Desigur, cu excepția blocurilor cu bulină roșie despre care s-au tot tras semnale de alarmă, dar oamenii care stau acolo refuză reabilitarea lor.

Cât despre blocurile noi, constructorii nu câștigă prea mult dacă umblă la structura de rezistență, în schimb pot face rabat la finisaje pentru că acolo este vorba de bani mai mulți.

Eu, de exemplu, am stat într-un bloc nou, terminat în pandemie, cu cinci etaje. Pe toată durata construcției, dezvoltatorul a pus camere de filmat, iar dacă nu puteai să vii să vezi cum se construiești, puteai urmări online 24/24 ore. Erau unii dezvoltatori, la alte blocuri noi, care nu îți permiteau să te uiți la construcție nici măcar de la trei metri distanță. Nu zic că blocul în care stau este făcut bine sau nu, spun doar că am văzut transparență și oricine putea chema un expert „sub acoperire” să vadă dacă se construiește bine sau nu. Că tu, cumpărător, într-adevăr, te uitai, probabil, ca prostul/curca în lemne la cum se construiește, dar puteai angaja un expert să vadă dacă este în regulă, dacă respectă normativele etc.

Apoi m-am mutat în alt bloc nou, nu am plecat din vechea locuință pentru că era blocul prost, ci pentru că aveam nevoie de mai mult spațiu.

Nu fac apologia blocurilor noi și nici nu-s expertă în blocurile care cad primele, motivul pentru care m-am mutat într-un bloc nou este că voiam să am apă caldă și căldură. Până la problema dacă pică blocul sau nu, cât trăim, avem nevoie să nu înghețăm în case și să ne spălăm în cadă, nu la lighean în capitala României, București, anul 2024.

Iar dacă vrem să fim 90% siguri că nu murim la cutremur... propun să ne mutăm toți în Cluj. Dar la fel de bine putem muri călcați de mașină. Sau de vreo boală. Sau dacă ne plimbăm pe Magheru și ne pică pe cap ceva.

Sau ne putem muta la cort. 100% vom supraviețui la marele cutremur.

Și acum să lăsăm părerile de mai sus și să vedem ce spune Prof. univ. dr. ing. Radu Sorin Văcăreanu despre spargerea pereților din apartamente.

„Orice modificare trebuie să aibă în spate o expertiză tehnică pentru că ala spune legea. Anumite modificări pot slăbi semnificativ structura de rezistență. Dacă auzi timp de câteva ore că bubuie ceva, poți suna la inspecțiile de stat în construcții sau la disciplina în construcții din primării. (...) O expertiză din 1993 reflectă starea clădirii din 1993. Între timp, oamenii au mai dărâmat, au mai perforat, au mai găurit. Expertul trebuie să aibă acces în toate spațiile din clădire. Există această nedumerire a proprietarului: „dar de ce trebuie să intri peste tot?” Păi trebuie să intru peste tot pentru a mă asigura că nu s-au făcut modificări, că nu s-au înlăturat niște elemente”, a zis Prof. univ. dr. ing. Radu Sorin Văcăreanu în podcastul cu Cristi Priză și Șerban Trâmbițașu.

„Când umbli la niște pereți despărțitori, trebuie ca un expert să îți spună dacă este în regulă sau nu. Pentru că poți să faci rău. Dacă vecinii de la etajele 5,6,7 sparg pereții, rămâne undeva o zonă mai slabă decât zona care este mai sus și zona care este mai jos. Orice discontinuitate nu face bine. La cutremur, o regulă extrem de importantă este să ai regularitate în plan și pe verticală. Cu alte cuvinte, să nu am salturi din acestea importante de rezistență, de rigiditate. Sunt lucruri esențiale la cutremur”, a mai zis Prof. univ. dr. ing. Radu Sorin Văcăreanu.

Vedeți mai multe explicații aici:

 

 

În concluzie: nu mai fumați ca turcii, nu mai beți alcool ca sparții și duceți-vă pe pustii.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

acest articol reprezintă o opinie
WhatsApp
pixel