Vraja luminii maestrului Vermeer
Autor: Magdalena Popa Buluc | Publicat pe: 05 apr 2017, 10:57
WhatsApp
Johannes Vermeer, Scena galantă
Johannes Vermeer, Scena galantă
„Picturile lui Vermeer sunt cele mai frumoase tablouri din lume”, a exclamat romanciera şi istoricul de artă Anna Banti în timpul unei vizite în Olanda la începutul anilor 1950. Aceste minuni pot fi vizibile acum la Muzeul Luvru , în expoziţia Vermeer şi maeştrii picturii de gen , deschisă până în 22 mai, în parteneriat cu National Gallery din Irlanda şi National Gallery of Art din Washington.

(w670)

Jan Vermeer Van Delft, Femeie în albastru citind o scrisoare

Reunind la Paris, pentru prima dată după 1966, 12 tablouri de Vermeer, ceea ce înseamnă o treime din opera cunoscută a maestrului din Delft, expoziţia explorează fascinanta reţea de relaţii pe care acesta le-a întreţinut cu ceilalţi mari pictori ai Secolului de Aur al picturii olandeze.

(w670)

Johannes Vermeer, Dantelăreasa

Împrumuturile excepţionale ale marilor instituţii americane, britanice, germane şi, evident, olandeze au permis o excelentă prezentare a artistului. Organizatorii par să dorească înlăturarea legendei potrivit căreia Vermeer este un artist izolat în lumea sa inaccesibilă. În realitate, punându-l alături de ceilalţi, ei evidenţiază temperamentul lui artistic, îl individualizează, îl prezintă ca pe un artist al metamorfozei.

(w670)

Johannes Vermeer, Paharul cu vin

Expresia „Sfinxul din Delft”, datorată lui Théophile Thoré-Bürger care a relevat lumii pe acest pictor la sfârşitul secolului al XIX-lea, a creat imaginea unei personalităţi artistice enigmatice. Dar, Johannes Vermeer (1632-1675) nu a atins totuşi gradul de măiestrie şi de creativitate incredibil rămânând izolat de arta timpului său. Fiecare operă a lui este un miracol, de la Doamna cu colierul de perle, cu gestul suspendat în lumină, la Geograful, sinteză de mister, lumină şi linişte.

(w670)

Johannes Vermeer, Lăptăreasa

Cu câteva decenii înaitne de Anna Banti, Marcel Proust îi mărturisea criticului Jean-Louis Vaudoyer: „De când am văzut la muzeul din Haga o Vedere din Delft, am ştiut că am privit cel mai frumos tablou din lume”. Se ştie ce rol a jucat această Vedere din Delft în romanul În căutarea timpului pierdut.

(w670)

Vermeer, Lecția de muzică

Către sfârşitul vieţii, scriitorul Bergotte, unul dintre personajele operei proustiene, a admirat tabloul într-o expoziţie şi a fost fascinat de un detaliu. „O mică porţiune de zid galben (pe care nu şi-l amintea) era atât de bine pictată, încât devenea dacă o priveai numai pe ea o preţioasă operă de artă chinezească, de o frumuseţe suficientă sieşi. (...) Aşa ar fi trebuit să scriu, spunea el. Ultimele mele cărţi sunt prea seci, ar fi trebuit să aştern mai mult straturi de culoare, să fac fraza preţioasă prin ea însăşi, ca această mică porţiune de zid”.

(w670)

Vermeer, Fata cu cercelul de perlă

Regrete târzii, pentru că, ameţind în faţa tabloului, Bergotte şi-a dat sufletul.

(w670)

Vermeer, Fata cu colierul de perle

„În romanul În căutarea timpului pierdut, mica porţiune de zid funcţionează ca o cheie de aur care deschide domeniul artei celei mai înalte, esenţiale, un fel de Nivana estetică în care nu pătrund decât operele desăvârşite”, scrie criticul Manuel Jover.

(w670)

Vermeer, Femeia cu balanță

Că romancierul l-a ales pe Vermeer ca reprezentant al acestui au-delà al lumii artistice nu este întâmplător. Este adevărat că descoperirea lui Vermeer, între sfârşitul secolului al XIX-lea, lucrările de pionierat ale lui Thoré-Bürger şi primele decenii ale secolului al XX-lea, a creat o pasiune pentru „Sfinxul din Delft”care fascina ca şi uitarea care îi acoperise opera timp de două secole, ca şi puţinul care se ştia despre el, dar şi prin raritatea picturilor, perfecţiunea şi misterul lor.

(w670)

Frans Van Mieris, Cântăreața la teorba

Nu este lipsit de importanţă faptul că pentru amândoi, scriitorul francez şi maestrul olandez, adevăratul obiect al alchimiei poetice şi picturale este Timpul, pierdut şi regăsit în paginile unuia, transpus, decantat, închis în pânzele celuilalt.

(w670)

Vermeer, Femeie la virginal

În ceea ce priveşte impresia că te afli în faţa unei opere de excepţie, fiecare privitor poate avea în faţa aproape tuturor operelor de Vermeer impresia unei picturi miraculoase, a absolutului în pictură, care pune în umbră ceilalţi artişti. Într-o expoziţie, tablourile sunt numai tablouri, dar cele ale lui Vermeer par pline de o lumină adevărată, ca nişte ferestre deschise spre lumină.

(w670)

Vermeer, Geograful

Pictorii şi viaţa elegantă

(w670)

Vermeer, Scrisoarea

Expoziţia de la Muzeul Luvru oferă ocazia de a-l compara pe Vermeer cu contemporanii săi, cu pictorii olandezi specializaţi în aceleaşi genuri ca el, pictarea vieţii cotidiene, şi, mai precis, a vieţii lumii elegante, opuse reprezentărilor de ţărani, soldaţi, taverne şi alte „companii vesele”, foarte răspândite de altfel. Această pictură a înaltei societăţi s-a dezvoltat între 1650 şi 1680, în contextul unei foarte puternice prosperităţi economice, căreia i-a pus capăt cucerirea Ţărilor de Jos de către Ludovic al XIV-lea în 1672. În acest al treilea sert de veac al secolului, clasa bogată a regenţilor şi marilor negustori, elita tinerei Republici, a atins un mod de viaţă rafinat şi luxos şi a căutat să arate o anume imagine despre ea. Pictorii vor înmulţi în operele lor scenele de viaţă domestică şi de petrecere a timpului ale acestei societăţi alese, care formează partea cea mai bogată a clientelei lor şi care include numeroşi cunoscători capabili să judece valoarea artei lor.

(w670)

Gabriel Metsu, Lecția de muzică

Interioarele marilor negustori relevate de pictorii secolului al XVII-lea se disting prin grija pentru decoraţie, prin rafinamentul obiectelor din viaţa cotidiană. Vasele din porţelan de China se detaşează pe dulapurile de stejar, oglinzile veneţiene reflectă şifonierele din lemn sculptat. Veselei de cositor i se alătură carafele cu toarte de argint, paharele cu picior albastru sau aurit. Stăpânii locului apar în haine de catifea sau satin, în opulente rochii de interior din damasc ca şi cum s-ar afla pe o scenă în timpul unui spectacol. Soţiile lor îşi scriu corespondenţa îmbrăcate în veste cu guler de hermină, pe mese acoperite cu covoare preţioase, compun câteva acorduri pe strunele chitarei sau pe claviatura virginalelor bogat marchetate. Ferestrele sunt ornate cu vitralii. Pe pereţi sunt suspendate mari hărţi maritime din Atlasul Baleu. Într-o colivie zboară un papagal.

(w670)

Frans Van Mieris, Femeia cu papagal

Acest tip de picturi este realizat de o pleiadă de pictori, născuţi în anii 1610-1620, o primă serie, şi în anii 30, cei mai tineri dintre ei, care pictau în diferite oraşe, cum ar fi Amsterdam, Haarlem, Leyda, Haga, Delft, Rottersam, Dordrecht, dar care se cunoşteau între ei, unii se frecventau şi, în orice caz, erau la curent cu operele celorlaţi.

Obiectivul expoziţiei este tocmai relevarea acestui joc de interacţiuni între diferiţi pictori, cei mai importanţi fiind Gerard Ter Borch, Gerrit Dou, Jan Steen, Pieter de Hooch, Gabriel Metsu, Caspar Netscher, Frans Van Mieris, Nicolaes Maes, Johannes Vermeer... De la unul la altul se regăsesc aceleaşi teme: femei la oglindă, partide de muzică, vizite mondene, tinere sau tineri scriind sau citind scrisori pe care anumite semne le sugerează a fi de dragoste, femei lucrând dantele, interioare cu camere în anfiladă, construite cu o stăpânire perfectă a perspectivei. Se regăsesc, de asemenea, motive care revin la toţi: covoare acoperind mesele, fuste de satin şi haine de catifea, strălucitoare, elegante care, de la introducerea lor către 1650 de către Ter Borch, au devenit un fel de semnătură, o demonstraţie de virtuozitate obligatorie a acestor maeştri olandezi. Multe tabouri sunt, înainte de orice, portretul unei rochii de satin. Interiorul bogat, obiectele preţioase, dar şi îndrăzneala tehnicii şi a pigmenţilor scumpi dau strălucire picturii.

(w670)

Gerard Ter Borch, Vizita pretendentului

Pictorii cei mai scumpi sunt virtuozii „picturii fine” (finschilder) care implica o tuşă lisă şi omogenă, o factură meticuloasă şi preţioasă, minuţiozitatea detaliului. Acest gen de pictură i-a adus succesul lui Gerrit Dou, pictor din Leyda, apoi lui Gabriel Metsu sau Frans Van Mieris şi a devenit o normă.

La Amsterdam, îndrăznelile lui Rembrandt (care a murit ruinat în 1668) au fost părăsite şi li s-a preferat o artă mai „bogată”, mai „nobilă” şi atentă la respectabilitate. Această artă elegantă, inspirată de înalta societate a născut adesea tablouri furmoase, strălucitoare în tonalităţi savuroase. Grija de a plăcea, gustul pentru efectele de strălucire şi descrierea exactă a lucrurilor, care uneori invadau tabloul, ca la Gerrit Dou, atenţia la orizontul anecdotic, rămân pentru ochiul şi aprecierea din zilele noastre uşor „mediocră”.

 (w670)

Frans Van Mieris, Stridiile 

„Vermeer şi maeştrii picturii de gen”

„Este vorba de a pune capăt acestei idei a «Sfinxului din Delft», geniu solitar şi neînţeles, şi de a arăta, dimpotrivă, că Vermeer era în legătură cu confraţii lui, că tablourile sale răspundeau unor stimuli veniţi de la alţi artişti, că s-a integrat în serii tematice obişnuite în epocă. Ajungem la o viziune despre o creaţie combinatorie, sau a unei opere colective produse de un ansamblu de artişti, în mijlocul cărora Vermeer apare mai puţin ca un iniţiator şi mai curând ca un artist al sintezelor. Opera lui este un creuzet în care se topesc ingrediente luate adesea de la alţii, cum ar fi Ter Borch, la care găsim deja acea linişte a figurilor absorbite de ele însele. Scoaterea în evidenţă a ceea ce îl leagă pe Vermeer de ceilalţi pictori ne permite să reconsiderăm ceea ce îl deosebeşte”, explica Blaise Ducos, comisarul expoziţiei.

(w670)

Gabriel Metsu, Tânără citind o scrisoare

Ce distinge de toate celelalte, chiar şi de cele cu care împart genul şi temele, aceste „cele mai frumoase tablouri din lume”? Se impune cel puţin o constatare. Lumina! Cu vraja unei lumini miraculos încorporate picturii, Vermeer ne aminteşte ce este în primul rând un pictor: un îndrăgostit de lumină, care face privitorul să se îndrăgostească de ea.

Farmecul picturii lui constă în marea economie de personaje, în accentul pus pe schimbul de priviri, în circulaţia aerului şi a luminii care dau impresia unui moment miraculos suspendat într-o clipă. El pare adesea să surprindă o conversaţie care nu ne este destinată. Vibraţia vaporoasă care înconjoară siluetele, gravitatea meditativă a figurilor contribuie la iluzia că am pătruns într-un loc în care nu eram aşteptaţi, că am descoperit, din greşeală, un secret de nemărturisit.

(w670)

Pieter de Hoch, Cămătăreasa

Oare ce conţine scrisoare  strânsă de mâinile tremurătoare a tinerei în albastru? Tânăra în rochie coral ştie oare ce o aşteaptă acceptând un pahar de vin de la un tânăr curtenitor? Ce priveşte pe furiş eleva din Lecţia de muzică? De ce s-a oprit din cântat la apropierea noastră?

Între Cămătăreasa lui Pieter de Hoch şi Femeia cu balanţa a lui Vermeer, de exemplu, există acelaşi subiect, acelaşi tip de compoziţie, aceleaşi obiecte. Şi totuşi, la ultimul, tabloul de pe perete figurând Judecata de Apoi avertizează că  operaţia cântăririi are pentru el rezonanţe morale şi metafizice. În realitate, personajul nu cântăreşte nimic. El are în mână o balanţă cu talgere goale, suspendată graţios în centrul tabloului, într-o atmosferă de clar-obscut care ierarhizează impecabil luminile şi umbrele, conferă profunzime spaţiului şi oferă savoarea, culoarea şi temperatura exactă a momentului, legând prezentul de orizontul lui de eternitate.

(w670)

Jan Steen, Piesă muzicală

Această înnobilare prin mijloace mai elevate decât strălucirea materialelor bogate, decât argintul lingurilor, satinul rochiilor, îl deosebeşte categoric pe maestrul din Delft de colegii săi, pictori ai vieţii elegante. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?