Data publicării:

Voucherele de vacanță ar putea dispărea/ ”Să se suspende în 2024 și 2025”

Autor: Roxana Neagu | Categorie: Politica
WhatsApp
Vouchere vacanță/ foto arhivă dcnews.ro
Vouchere vacanță/ foto arhivă dcnews.ro

Vouchere de vacanță, de interes pentru toți bugetarii din România, ar putea dispărea, arată o declarație din Guvern. 

Dacă până recent se vorbea despre posibilitatea ca voucherele de vacanță să ajungă disponibile și pentru angajații din privat, acum se vorbește despre eliminarea lor completă, inclusiv pentru angajații la stat. 

Prin eliminarea voucherelor de vacanță, cândva lăudate datorită încurajării turismului intern, Guvernul speră să economisească 2 miliarde de lei pe an. 

"Să se suspende aplicarea şi acordarea de vouchere de vacanţă pentru anul viitor şi 2025. Încă nu s-a luat o decizie finală", a declarat Marcel Boloş, ministrul Finanţelor, conform Observator

Un alt scenariu ar fi ca voucherele de vacanță să fie acordate doar bugetarilor cu salarii mai mici de 8000 de lei. Procentual, 12% din bugetari nu le-ar mai primi, iar la buget s-ar strânge 220 de milioane de lei. 

Pentru bugetari, ar urma să dispară și alte beneficii. Sporul de 15% din salariul de bază pentru condiţii vătămătoare va fi plafonat. "Poate să ajungă de la câteva sute de lei până la 3.000 de lei, ceea ce este nedrept. 1.000 lei brut a rămas în momentul de faţă pentru toţi funcţionarii publici şi e forma firească de a egaliza aceste sporuri", afirmă Marcel Boloş. 

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, afirmă, în același timp, că nu poți cere spor pentru fișa postului: "E spor şi de antenă, spor de stat prea mult pe scaun. Nu poţi să ceri spor de căldură dacă eşti fochist, asta e fişa postului". 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel