Vouchere de 10 lei/zi pentru elevii fără absențe. Dăncilă, anunț
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Giorgiana Croitoru
WhatsApp
Voucher de 10 de lei pe zi pentru elevii fără absențe. Premierul Viorica Dăncilă a vorbit despre acest beneficiu pentru elevi. 

Dăncilă a declarat, în cadrul unei conferinţe de presă susţinute la Galaţi, că ideea aparţine unor membri PSD, însă a menţionat că asta nu înseamnă că va fi implementată.

"Am văzut că această măsură a stârnit foarte multe interes. În momentul în care am tipărit acel proiect de guvernare, acel program de guvernare, pe lângă măsurile pe care le avem în program şi pe care trebuie să le respectăm pentru că ele au fost votate în plenul Parlamentului României, am cerut în teritoriu mai multe măsuri pe care colegii sau organizaţiile le văd bune pentru următoarea perioadă. Printre aceste măsuri a fost şi cea la care dumneavoastră aţi făcut referire. Asta nu înseamnă că o s-o implementăm. Vom vedea pe fiecare domeniu ce vom lua din propunerile din teritoriu şi pe care le putem transforma în realitate, care este proiecţia bugetară a fiecărei măsuri, astfel încât să ne încadrăm în deficit, să ne încadrăm în normele pe care le avem", a afirmat Dăncilă.

Proiectul menţionat prevede acordarea unor vouchere de 10 lei pe zi acelor elevi care merg la şcoală şi au prezenţă integrală, fără absenţe.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel