Vot moțiune de cenzură. Năstase, lovitură pentru Grindeanu și Ponta
Fostul premier Adrian Năstase susţine că "ar fi util pentru PSD ca moţiunea de cenzură să fie adoptată".
"Nu există soluţii foarte bune. Dar, ca să fie foarte clar, punctul meu de vedere este că ar fi util pentru PSD ca moţiunea de cenzură să fie aprobată. Ar trebui să fie luate apoi unele măsuri.
Cred că Sorin Grindeanu trebuia să-şi dea demisia din funcţia de premier după decizia unanimă a CEx. Chiar dacă el consideră acea decizie nedreaptă. Putea să se bată apoi în interiorul partidului pentru a dovedi că acuzele sunt nejustificate. Soluţia pe care a ales-o este nefericită pentru partid. În definitiv, şi el a fost o vreme membru al CEx şi a participat la alegerea lui Liviu Dragnea ca preşedinte al partidului", a arătat Adrian Năstase.
Nici Victor Ponta nu cred că procedează bine. Spre deosebire de Grindeanu, el are mai multă experienţă şi ar trebui să ştie că testul moţiunii de cenzură riscă să afecteze unitatea PSD, într-un moment în care opoziţia se strânge în jurul noului preşedinte al PNL.
(..)
Din acest punct de vedere, România intră în etapă de verificare a existenţei unei majorităţi politice, iar rezultatul se va constata în urma moţiunii de cenzură. Suntem într-o situaţie ciudată: PSD+ALDE doresc să arate că deţin majoritatea voturilor, iar strategia lui Sorin Grindeanu este aceea de a demonstra nu că are o majoritate care îl susţine, ci că nu există o majoritate împotriva lui. Altfel spus, Sorin Grindeanu doreşte să demonstreze că PSD+ALDE nu au majoritatea voturilor, nu că el are o majoritate stabilă de partea sa.
(...)
În perspectiva alegerilor prezidenţiale, toţi actorii principali ai acestor evenimente se află în poziţie de inferioritate de imagine faţă de preşedintele Iohannis. În timp ce acesta transmite un mesaj de seriozitate - din perspectiva agendei întâlnirilor externe -, liderii PSD sunt parte a unui conflict greu de înţeles şi acceptat de alegători. Criza actuală nu este doar la nivelul liderilor, ci ea a mers adânc în interiorul organizaţiilor de partid. Pentru a putea continua, PSD trebuie să-şi refacă solidaritatea internă, iar acest lucru ar necesita o reuniune politică amplă, de analiză, la toamnă. Cea mai mare greşeală ar fi continuarea acţiunilor de excludere şi marginalizare a persoanelor/organizaţiilor 'proscrise' din diverse motive. Un partid are nevoie de disciplină şi organizare, dar acestea nu trebuie confundate cu o gestiune a puterii bazată pe frică”, a scris Adrian Năstase pe blogul său.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News