Vot 26 mai 2019 - Chirieac: Salut și să mă înclin în fața victoriei filozofiei sorosiste
Prezența masivă la vot de la alegerile europarlamentare din 26 mai 2019 a fost comentată de analistul Bogdan Chirieac, la România Tv, duminică seara.
”Sondorii de opinie trebuie să-și calibreze viitoarele sondaje de opinie în funcție de rețelele sociale. Ei nu le-au luat în seamă de niciun fel. În niciun caz nu au estimat o prezență la vot care depășește 45%”, a explicat Chirieac.
”Este un efort logistic pentru România ieșit din comun să organizezi secții de votare pe tot mapamondul. Nimeni nu a acuzat faptul că s-a convocat un referendum, cred eu absurd, odată cu alegerile europarlamentare, fapt care întârzie votul. Principalul motiv pentru care votul este mai greoi este și desfășurarea referendumului în aceeași secție de votare cu europarlamentarele. Nu pot să înțeleg de ce guvernul doamnei Dăncilă nu a ales să separe secțiile de vot. Înțeleg că s-a temut de haștag” a mai explicat analistul politic.
”Aș vrea să salut și să mă înclin în fața victoriei filozofiei sorosiste, extraordinară din acst punct de vedere. În esență, aceasta spune că minoritatea trebuie să conducă majoritatea și în România s-a petrecut acest lucru. Adică, o majoritate foarte solidă, ieșită dintr-un vot zdrobitor, dat acum doi ani și jumătate, a fost timorată în acțiunile sale de către o minoritate, de un grup de cetățeni foarte puțin numeros, foarte vocal în primul rând pe rețelele de socializare”, a încheiat Bigdan Chirieac analiza zilei de vot din 26 mai 2019.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News