Data publicării:

Volei feminin: Dinamo a câştigat primul meci din noul sezon al Diviziei A1

Autor: DCNews Team | Categorie: Sport
WhatsApp

CS Dinamo Bucureşti a învins-o pe CS Rapid Bucureşti cu scorul de 3-0 (25-16, 25-14, 25-8), vineri, pe teren propriu, în primul meci din etapa de debut a noului sezon al Diviziei A1 la volei feminin.

Dinamo, care s-a întărit serios în această vară, a obţinut victoria în doar 68 de minute. De la învingătoare s-au remarcat Ariana Pîrv (14 puncte), Natalia Aparecida Martins Silva (11), Maria Karakaşeva (10) şi Maja Burazer (10).

Sâmbătă vor avea loc partidele CS Ştiinţa Bacău - CS "U" NTT Data Cluj (17:00), CSM Târgovişte - CS Medgidia (17:30), CSU Belor Galaţi - CSM Volei Alba Blaj (18:00) şi CSM Lugoj - FC Argeş (18:30). CSO Voluntari 2005 va sta în prima etapă, transmite Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel