Voiculescu îl ironizează pe Băsescu
Dan Voiculescu ironizează aparițiile televizate ale lui Traian Băsescu, susținând despre acesta că își ”caută soluții pentru reconversie profesională” drept pentru care ”face în fiecare seara probe de microfon în prime-time” şi se ofere să-l ajute să se angajeze în televiziune.
”Aflat practic în perioada de preaviz în funcţia de preşedinte, Traian Băsescu caută soluţii pentru reconversie profesională. Şi, pentru că nu se mai poate întoarce pe mare fiindcă nu mai există flota (care a dispărut), se pregăteşte acum pentru o carieră în televiziune”, susține Voiculescu într-o postare pe blogul său.
Conservatorul consideră că președintele Băsescu ”face în fiecare seară probe de microfon în prime time”, ironizând astfel că acesta ”încearcă să convingă un angajator de top”.
”Astfel, profitând încă de statutul actual, domnul Băsescu face în fiecare seară probe de microfon în prime time, încercând să convingă un angajator de top. Oarecum firesc, prima sa opţiune pare a fi Intact pentru că la fiecare declaraţie publică face trimiteri insistente la acest trust şi la fondatorul sau, cu care se "băgă în seamă" pe principiul "mă fac că vă critic dar, de fapt, vă recunosc importanţa în societatea românească"”, continuă Voiculescu, conform sursei citate.
La fel de ironic, fondatorul PC susține că Traian Băsescu a lansat sloganul ”Antena 3 e aici”, însă cu toate acestea ar avea un loc în trustul Intact ”cel mult, asistent de platou”, dar promite ”că va încerca să îi pună o vorbă bună în altă parte”, menționând astfel televiziunea B1TV.
”Dar, deşi, sloganul lansat de domnia sa, a avut un succes remarcabil, Traian Băsescu n-are totuşi loc la un post TV unde, în prime time, fac legea nume grele precum Dana Grecu, Răzvan Dumitrescu sau Mihai Gâdea lângă care, cu toată simpatia, actualul preşedinte nu poate fi decât, cel mult, asistent de platou. Totuşi, pentru că înţeleg că se afla într-un moment dificil, voi încerca să îi pun o vorbă bună în altă parte. Spre exemplu, la B1tv. Îl cunosc bine chiar pe proprietar, Sorin Oancea, un om care, alături de mine şi de Intact, a reuşit o reconversie profesională de succes şi ar putea găsi un spaţiu de emisie potrivit pentru domnul Băsescu”, mai susține Voiculescu.
Acesta încheie cu un mesaj transmis patronului B1TV prin care îl roagă sa-i ofere un job președintelui Băsescu pe care îl consideră ”un chilipir” și-l sfătuiește pe acesta să ”nu-l rateze” deoarece ”chiar ar fi util”.
”O să îi transmit chiar acum: Sorine, îl ajuţi, te rog, pe Traian? Oferă-i ceva pe termen lung. Se străduieşte mult şi, sincer, chiar ţi-ar fi util. Omul a dezvoltat o obsesie pentru mine, mă atacă cu încrâncenare, transmite emoţie adevărată. Un chilipir, nu-l rata”, conchide Dan Voiculescu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News