Data publicării:
A MURIT Voicu Rădescu: Tristă zi! Teatrul a pierdut azi un OM deosebit
A murit fondatorul primului teatru independent din România.
Voicu Rădescu, fondatorul primului teatru independent din România a murit la vârsta de 65 de ani. În acest an, el fusese declarat cetățean de onoare al Bucureștiului.
Voicu Rădescu s-a născut pe 3 noiembrie 1955. A fost nepotul generalului Nicolae Rădescu, unul dintre prim miniștrii României, iar în perioada comunistă a jucat polo.
După Revoluția din decembrie 1989 s-a implicat în viața culturală din București și a fondat primul teatru independent din România. De asemenea, a creat Green Hours jazz-café, cel mai vechi club de jazz din țară, și Teatrul Luni de la Green Hours.
Anul acesta, Voicu Rădescu a primit titlul de cetățean de onoare al Bucureștiului, potrivit Mediafax.
Val de mesaje pentru Voicu Rădescu
"Îți mulțumesc că m-ai lăsat să joc la Green Hours jazz&theatre-café spectacolul „Cântec despre mine”, pe vremea când eram student plin de idei nebune!
Tu ai crezut în oameni și ai încurajat orice talent, fie la început de drum, fie deja consacrat. Ție ți se datorează o mulțime de cariere artistice și multe nume au devenit cunoscute mulțumită ție!Multe seri faine am trăit acolo, în lumea micuță și minunată de la Green Hours! Drum lin, Voicu Rădescu! Să ai muzică pe sufeltul tău acolo Sus și mulțime de spectacole faine!", a scris Florin Ghioca pe Facebook.
"Tristă zi. Teatrul a pierdut azi un OM deosebit. Domnul VOICU RADESCU, fondatorul teatrului independent in Romania, a incetat din viata. Avea doar 65 de ani. Dumnezeu sa-l odihneasca in pace!", este mesajul publica pe pagina de Facebook Amintiri din Teatrul Românesc.
"Nu pot să cred. Despre Voicu Rădescu, omul minunat, sufletul generos, trebuie să vorbesc la trecut de astăzi. Am sentimentul că-mi pleacă pământul de sub picioare, că dispare o lume sub ochii mei. Drum lin, prieten drag! Dumnezeu să te odihnească! Mie îmi vei lipsi teribil", a scris scriitoarea Elena Loreta Popa.
În martie 2021, Voicu Rădescu a primit titlul de cetăţean de onoare al Capitalei
Titlul de cetăţean de onoare al Capitalei va fi conferit lui Voicu Rădescu, director executiv al Teatrului Luni şi al Green Hours jazz-cafe, în baza unui proiect adoptat în şedinţa de marţi a Consiliului General al Municipiului Bucureşti, cu 35 de voturi 'pentru', 12 "împotrivă" şi 8 abţineri.
Potrivit proiectului, iniţiat de primarul general, Nicuşor Dan, titlul este conferit pentru contribuţia la dezvoltarea şi promovarea culturii din Bucureşti.
"Voicu Rădescu este o personalitate a lumii noastre culturale. Este fondatorul primului teatru independent din Bucureşti, în anul 1997, un teatru la care multe dintre personalităţile teatrului nostru de azi au debutat şi pe care cu mari eforturi personale a reuşit să îl ţină aceşti 24 de ani. Este fondatorul clubului de jazz Green Hours şi unul dintre cei care au promovat jazz-ul în România, inclusiv un festival foarte prestigios de jazz. Mai mult decât atât, este o persoană foarte activă în multe dintre cauzele civice, de la Roşia Montană până la Berzei-Buzeşti, ca să dau doar câteva exemple, inclusiv pe zona de locuinţe sociale", a precizat primarul general în timpul dezbaterilor, potrivit Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News