VOCEA ROMÂNIEI. Cine sunt artiștii care vor urca pe scenă alături de finaliști
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Giorgiana Croitoru
WhatsApp
Vocea Romaniei sezon 9
Vocea Romaniei sezon 9
Finaliștii de la Vocea României vor urca pe scenă alături de patru mari artiști români care îi vor susține și îi vor ajuta să câștige marele premiu.

Ne despart doar câteva minute de marea finală de la "Vocea României", acolo unde patru finaliști vor urca pe scenă pentru a aduce în fața telespectatorilor interpretări de neuitat și vor prezenta câte trei momente: unul singuri, unul alături de antrenor și unul alături de un invitat special.

FINALA VOCEA ROMÂNIEI Dragoș Moldovan, din echipa Tudor, îl va avea alături pe Tiberiu Albu, unul dintre câștigătorii Vocea României. Andi Țolea, din echipa Smiley, va cânta alături de cântăreața Jo. Jasmina Răsădean, din echipa Irinei, va urca pe scenă alături de Liviu Teodorescu, fost participant al emisiunii, iar Elena Bozian, din echipa Horia, va urca alături de actrița Oana Sârbu.

Cum vă votați preferații

FINALA VOCEA ROMÂNIEI În marea finală, decizia stă numai în mâinile publicului, care își poate vota concurentul favorit prin sms la numărul 1200 (tarif 1.19 euro/ TVA inclus), de 10 ori/concurent, sau online, gratuit, un singur vot. Românii își pot vota preferații doar după ce Pavel Bartoș va spune START VOT!, citează protv.ro.

FINALA VOCEA ROMÂNIEI Cine îi va impresiona pe telespectatori și va reuși să obțină cel mai mare număr de voturi, va pleca acasă cu marele premiu și titlul de "Vocea României 2019".

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel