O adevărată tragedie a avut loc în această după-amiază pe o șosea din județul Suceava. Cunoscutul motociclist și vloger Cristian Predoi și-a pierdut viața într-un grav accident, relatează România TV.
Cristian Predoi, cunoscut motociclist și vloger din România, a murit pe un drum din localitatea Șaru Dornei, județul Suceava. Acesta rula pe carosabilul ud cu o viteză de peste 130 de kilometri la oră, spun polițiștii.
Ce s-a întâmplat
Motociclistul a pierdut controlul ghidonului într-o curbă, relatează sursa citată. Cristian Predoi a intrat cu motocicleta pe contrasens și s-a izbit violent de mașina unei tinere de 26 de ani din localitate, iar de acolo, motocicleta a ricoșat într-un gard.
Impactul a fost unul extrem de violent, iar motocicleta s-a transformat într-un morman de fiare.
Leziuni incompatibile cu viața
Inițial, motociclistul s-a ridicat în picioare și părea să fie conștient, părea să fie bine, dar după ce a ajuns la spital, transportat de către un echipaj SMURD, bărbatul a acuzat dureri groaznice și mai apoi a decedat, cel mai probabil din cauză că acesta putea avea leziuni interne.
Polițiștii au deschis o anchetă și fac cercetări pentru a stabili cu exactitate condițiile în care s-a produs accidentul.
Pe rețelele de socializare se transmit deja mesaje de condoleanțe pentru familia motociclistului.
Cine a fost Cristian Predoi
Cristian Predoi era din Otopeni și se pare că era în tranzit. Cu șapte ore înainte de accident, acesta se afla la Toplița, conform ultimei sale postări de pe o rețea de socializare, scrie monitorulsv.ro.
Tânărul era un motociclist cunoscut în România, creatorul pemotoare.ro, patron al unei firme de profil, cu numeroase aparții la posturi tv. Recent, el făcuse o călătorie în Alpi, cu motocicleta BMW R18.
”Sfârșitul. M-am simțit atât de bine cu BMW R18 și MTR Tour. Această bicicletă mi-a oferit o altă perspectivă (nu doar concentrându-mă pe performanță, bucurându-mă și de vederile pitorești din Alpi) și băieții m-au făcut să înțeleg ce înseamnă ”fă turul corect”. Patru zile, 2.000 km, noi prieteni. Mă întorc acasă în seara asta și încep să sortez filmările și să pun totul la punct pentru un reportaj video”, anunța tânărul la începutul acestei luni.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Medeea Marinescu își explică lipsa de reacție publică după ce Florin Piersic a fost internat de urgență
- BANCUL ZILEI: Secretul ascuns al limbii române
- Medicul Alin Popescu, despre un aliment de pe masa de Paște: Preparat așa... e nenorocire completă / Asta e o regulă pe care mulţi nu o respectă, din păcate
- Tragedia din Vinerea Mare care a făcut înconjurul lumii. Peste 100 de români, majoritatea copii, au ars de vii în biserică
- Mircea Diaconu: E un fenomen, pe care nu-l sesizează aproape nimeni, care se petrece în România. Sunt vizați tinerii educați, IT-iștii, modernitatea țării
- Vasile Bănescu explică: De ce slujba de Înviere nu are loc în biserică. Când începe și când se termină sfânta slujbă a Paștelui
- Miracolul Luminii Sfinte? Ce știm despre aprinderea ei: Un arab și un turc verifică înainte Sfântul Mormânt
- BANCUL ZILEI: Ați greșit numărul!
- Mioara Roman îi trimite semne Oanei Roman, din lumea de dincolo, chiar în Săptămâna Mare / foto în articol
- Preotul Paul Iulius Negoiță, despre cea mai importantă tradiție de Înviere. Puțini mai respectă de Paște această regulă foarte veche, dar extrem de valoroasă