Data publicării:

Vladimir Putin și-a anunțat prezența la conferința internațională de la Berlin

Autor: Neagoe Narcis-Florentin | Categorie: Stiri
WhatsApp
Sursa foto: Agerpres
Sursa foto: Agerpres

Președintele rus a transmis că va participa la conferința internațională de la Berlin.

Alegeri prezidentiale 2024

Președintele Rusiei, Vladimir Putin, și-a anunțat prezența la conferința internațională de la Berlin, a transmis Kremlinul, conform Agerpres.

„Este prevăzut un schimb de opinii asupra problemelor legate de reglementarea crizei libiene, în special privind oprirea rapidă a ostilităților", a anunțat Președinția rusă într-un comunicat.

Potrivit Kremlinului, „acorduri fundamentale" vor fi înscrise în textul final al conferinței.

Libia, marcată de violențe

 

Libia, țară nord-africană cu cele mai mari rezerve de petrol de pe continent, este marcată de violențe şi de lupte pentru putere după înlăturarea şi moartea dictatorului Muammar Gaddafi, în urma unei revolte populare şi a intervenției militare purtate de Franța, Marea Britanie şi SUA.

Mareșalul Khalifa Haftar, susținut în special de Arabia Saudită, Egipt şi Emiratele Arabe Unite, desfășoară de la începutul lunii aprilie o ofensivă pentru a cuceri capitala libiană, sediul Guvernului de Uniune Națională (GNA, recunoscut de ONU), condus de Fayez al-Sarraj.

Ankara îl susține pe șeful guvernului de la Tripoli, Fayez al-Sarraj, în sprijinul căruia desfășoară militari, iar în privința Moscovei există suspiciuni, negate de aceasta, că îl sprijină pe Haftar cu arme, bani şi mercenari.

Mareșarul Haftar i-a transmis mulțumiri lui Putin

 

Potrivit unei informații divulgate vineri de Moscova, mareșalul Khalifa Haftar i-a scris lui Vladimir Putin pentru a-i mulțumi pentru eforturile lui, înaintea conferinței de la Berlin.

„Dragul meu prieten, Vă adresez personal gratitudinea mea şi recunoștința mea pentru eforturile Federației Ruse în vederea restabilirii păcii şi stabilității în Libia", notează Haftar, care deține puterea în estul Libiei.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel