Data actualizării:
Data publicării:

Vladimir Putin îi amenință pe protestatari: Fiţi gata 'să vă bărbieriţi' în închisoare

Autor: DCNews Team | Categorie: Stiri
WhatsApp

Preşedintele rus Vladimir Putin a spus că persoanele care participă la acţiuni de protest neautorizate trebuie să 'lâncezească' în închisoare şi să se obişnuiască cu ideea că vor trebui 'să se bărbierească' după gratii.

'Dacă nu aţi primit autorizaţie şi manifestaţi, atunci da, vă rugăm să mergeţi să vă bărbieriţi' în închisoare, a spus şeful statului surâzând într-un interviu pentru agenţia de presă rusă TASS difuzat marţi. 'Să vă odihniţi, să vă destindeţi un pic!', a continuat el pe un ton glumeţ, transmiţând practic opoziţiei că poliţia va acţiona în acelaşi mod brutal ca până acum în cazul manifestaţiilor neautorizate. 'Pentru trei sau cinci ani?' l-a întrebat jurnalistul Andrei Vandenko de la TASS, autorul seriei de interviuri organizate de agenţia oficială de presă a Rusiei cu Vladimir Putin prilejuite de împlinirea a 20 de ani de când acesta se află la putere. 'Acest lucru decide tribunalul', i-a răspuns liderul rus, adăugând în acelaşi timp că legislaţia 'unor ţări' prevede ca participanţii la acţiuni de protest neautorizate să 'lâncezească cinci ani sau zece ani de închisoare'. 'Aceasta este legea şi trebuie să o respectăm. În caz contrar, situaţia din ţară explodează, altfel lăsăm ca maşinile să fie incendiate pe străzi', a afirmat preşedintele rus.

Manifestațiile, suprimate de poliție


Poliţia rusă a suprimat cu brutalitate manifestaţiile neautorizate de la Moscova în vara anului trecut pentru a protesta împotriva excluderii candidaţilor de opoziţie de la alegerile locale. Numeroşi manifestanţi au fost condamnaţi la pedepse mergând până la cinci ani de închisoare şi chiar mai mult în unele cazuri. Legea rusă obligă organizatorii să primească autorizaţie din partea poliţiei şi municipalităţii pentru orice fel de manifestaţie, dar aceasta este foarte dificil de obţinut, potrivit opozanţilor ruşi. Manifestaţiile 'solitare', cu un afiş în mâini, reprezintă în prezent singura formă de protest în Rusia care nu necesită autorizaţie prealabilă, potrivit Agerpres.

Agenți străini


În acelaşi interviu, Putin a declarat că legislaţia privind agenţii străini nu încalcă drepturile nimănui, dar protejează Rusia de ingerinţele din afară în viaţa politică a ţării. Rusia nu interzice activităţile organizaţiilor non-profit cu finanţare străină pe teritoriul său, aşa cum se face în unele ţări, susţine Putin, adăugând că această etichetă este atribuită doar celor care primesc 'finanţare din străinătate şi sunt angajate în activităţi politice interne'. Din 2012, după realegerea lui Vladimir Putin în funcţia de preşedinte al Federaţiei Ruse pentru a treia oară, organizaţiile neguvernamentale sunt obligate să se înregistreze ca 'agenţi străini' dacă primesc finanţare din afara ţării. În 2017, actul normativ a fost extins inclusiv la mass-media, după modelul legii FARA (Foreign Agent Registration Act) din SUA. Dar varianta rusească a FARA - la care a făcut referire şi Putin în interviul acordat TASS, afirmând că o asemenea lege există şi în Statele Unite, se deosebeşte foarte mult de legea americană, în vigoare din 1938, care a fost adoptată special pentru a contracara propaganda nazistă. În 2019, această lege a fost extinsă şi la persoanele fizice. Astfel, orice persoană care primeşte bani din străinătate şi se implică în viaţa politică a Rusiei poate fi etichetată în acest mod.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel