Data publicării:

Vladimir Putin a ordonat întărirea controalelor la granița cu Ucraina

Autor: DCNews Team | Categorie: Stiri
WhatsApp

Președintele rus Vladimir Putin a dat ordin sâmbătă să fie întărite controalele la frontiera cu Ucraina, a anunțat serviciul de presă al Kremlinului, citat de agențiile de presă internaționale.

Putin a ordonat să fie luate toate măsurile necesare pentru a preveni orice eventuale treceri ilegale la posturile de frontieră, după ce Kievul a recunoscut joi că separatiștii proruși au preluat controlul asupra a trei dintre punctele de trecere a frontierei, informează Agerpres.

Pe de altă parte, Ministrul de Externe rus a făcut apel sâmbătă la președintele ucrainean Petro Poroșenko să acționeze în virtutea 'principiilor unei societăți democratice' și să-i elibereze pe cei doi jurnaliști ruși deținuți în estul țării, transmite Reuters.

În prima declarație oficială rusă de la învestirea lui Poroșenko, diplomația rusă a luat notă de preluarea mandatului acestuia, dar nu a făcut niciun comentariu cu privire la îndrăznețul său discurs inițial, în care acesta a spus că Ucraina nu va renunța la Crimeea, anexată de Federația Rusă în martie. MAE rus s-a concentrat în schimb pe detenția jurnaliștilor postului de televiziune 'Star', pe care autoritățile ucrainene au anunțat că i-au arestat vineri sub suspiciunea că efectuau acțiuni de monitorizare.

'Cerem Kievului să ia măsuri imediate pentru o eliberare necondiționată a cetățenilor ruși și să acționeze de acum înainte în virtutea principiilor unei societăți democratice, angajament asumat în discursul său de inaugurare de Petro Poroșenko când și-a asumat președinția Ucrainei', potrivit comunicatului diplomației ruse.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel