Vlad Stoica, noul Președinte al Federației Române de Triatlon, după decesul lui Peter Klosz
Federația Română de Triatlon anunță astăzi că Vlad Stoica preia, cu unanimitate de voturi în cadrul Biroului Federal, rolul de Președinte al Federației Române de Triatlon.
Alegera lui Vlad Stoica a fost necesară după recentul deces al apreciatului Peter Klosz, persoană influentă în triatlonul continental, care a adus competiții de triatlon de calibru international, în ultimii ani, în România, conform unui comunicat de presă primit la redacție.
Până în prezent, Vlad Stoica a avut rolul de Vicepreședinte al Federației Române de Triatlon, încă din anul 2013. Organizator an de an al celei mai mari competiții de triatlon din Estul Europei, fost campion, atât în polo cât și în triatlon, Vlad Stoica a adus și multiple competiții de tip Cupă Europeană, pe parcursul ultimilor ani, în România.
Stoica este co-fondator al Federației Române de Triatlon
"Triatlonul a suferit o pierdere masivă, din momentul în care Peter Klosz, vizionar și adevărat motor al dezvoltării triatlonului din România, ne-a părăsit. Din acest moment, toți membrii Federației sunt grupați, cu misiunea de continuitate: vrem să onorăm munca depusă de Peter Klosz și să menținem România pe harta competițiilor esențiale internaționale – în acest sens, Cheile Grădiștei vor găzdui, din nou, Campionatele Europene de Winter Triathlon, în 2020 – dar și să avem, în premieră națională, sportivi sub steagul României, la Jocurile Olimpice de la Tokyo", a declarat Vlad Stoica, Președinte, Federația Română de Triatlon.
Vlad Stoica, director general al grupului Smartatletic, este co-fondator al Federației Române de Triatlon și are o lungă tradiție sportivă în familie, recunoscută și prin performanțele lui Ioan Stoica, fost ciclist în echipa de aur a României.
Obiectiv: calificarea la Jocurile Olimpice
Complexul Sportiv de la Cheile Grădiștei a devenit deja traditionalul loc gazdă al competițiilor europene de Winter Triathlon. După ce Federația Română de Triatlon a organizat Campionatele Mondiale din 2018 și cele Europene din 2019, România a fost desemnată, din nou, gazda Campionatelor Europene de Winter Triathlon, în anul 2020. Competițiile din cadrul Campionatului vor fi organizate în zilele de 29 februarie și 1 martie, iar programul sportiv va include atât Campionatele Europene de Elite, Juniori, U23, cât și de Amatori Age Group, alături de deja tradiționala alergare de noapte Dracula Winter Night Run.
De asemenea, cei doi sportivi care luptă pentru calificarea la Jocurile Olimpice de la Tokyo, Antoanela Manac și Felix Duchampt, vor beneficia de sprijinul necondiționat și de expertiza Federației, pentru a duce, în premieră, steagul României în competiția-regină a triatlonului.
Fondată în 2012, Federatia Română de Triatlon are ca obiectiv creșterea adopției disciplinelor sportive gestionate în rândul sportivilor și a performanțelor sportivilor români ce fac parte din loturile naționale.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News