Vlad Nistor, despre Ucraina: România nu a făcut un asemenea joc bizar / E marea realizare a acestui guvern

Vlad Nistor a fost invitat în cadrul podcastului Avangarda cu Ionuț Vulpescu.

Iată o parte din dialog:

I.V.: Spuneați mai devreme, vorbind nu numai despre U.E., ci în general despre lumea aceasta plină de conflicte și de crize, România poate fi un jucător, dincolo de faptul că este inevitabil, ca să vă citez, și o să mă întorc la cuvântul inevitabil, este martor, este prezentă în aceste conflicte, poate fi, poate juca un rol mai activ?

V.N.: Eu cred că România, prin politica sa externă astăzi, joacă rolul pe care trebuie să îl joace. România este unul dintre principalii poli de stabilitate în partea aceasta a lumii atâta vreme cât România și-a asumat responsabilități în cazul invadării Ucrainei de către Federația Rusă. Responsabilități pe care și le-a și respectat, spre deosebire de alți parteneri, care au făcut doi pași înainte, doi pași înapoi, trei pași înainte, un pas înapoi. Fac un joc bizar. Nu, România nu a făcut un asemenea joc. România a fost cât se poate de consecventă și din acest punct de vedere cred că acest tip de atitudine este și apreciat de către aliații noștri, care, cel puțin doi, trei dintre aliați, sunt la fel de fermi: SUA, Marea Britanie, membru NATO, chiar dacă nu e membru U.E., și Republica Franceză. Mai sunt și alte țări europene la fel de ferme, dar sunt și țări europene care politic creează ambiguități.

Eu cred că din acest punct de vedere, chiar dacă nu sunt fanul neapărat al alianței politice așa cum arată ea astăzi, de la guvernare, eu cred că și din acest punct de vedere, faptul că în România există un guvern de mare coaliție, că de fapt despre asta e vorba, dă stabilitate României și garantează granițele UE și ale NATO într-un fel. Or aceasta e marea realizare a acestui guvern și oricine l-ar conduce și oricare ar fi proporția dintre cele două partide, această majoritate parlamentară, speranța mea e că ea va supraviețui și după alegerile din 2024 e singura care poate garanta astăzi. Eu am colegi, unii dintre ei, foarte buni prieteni ai mei, care sunt uneori foarte supărați, dar am senzația că ei nu văd, unii dintre ei, nu văd pădurea grație pomilor. Ei se concentrează asupra acelora și nu văd avantajul fundamental. Până la urmă vor înțelege. Îl înțeleg, de fapt, dar refuză să îl recunoască...

I.V.: O coaliție presupune și un exercițiu al dialogului, ceea ce nu întotdeauna avem în România și în societatea românească. De multe ori s-a dezvoltat o cultură a conflictului cu orice preț. E foarte greu să stai în ultima zi din an la masă cu cineva când 365 de zile te-ai certat și ai fost în polemică cu el. Asta trebuie să învățăm și e o chestiune de timp.

V.N.: Prin tradiția recentă a politicii românești, încă de dinainte de 1996, dar foarte vizibil din 1996, toate formulele de coaliție au avut mai mulți sâmburi de scandal.

Inevitabil, by Vlad Nistor

I.V.: Și din 2005, când e alt moment... Ați realizat cândva o emisiune care se numea „Inevitabil”.

V.N.: Da.

I.V.: Ce e inevitabil în viața noastră? De ce e inevitabil?

V.N.: Bun, aia a fost inspirația de moment, a fost prima mea emisiune de televiziune. Am avut altele de mai mare succes. Care erau un fel de dialoguri ca cel pe care îl organizați dvs. astăzi, se chema „Proiect România și proiect pentru România”, și eu cred că acolo m-am regăsit în cea mai mare măsură. By the way, vă felicit pentru inițiativa dvs. de a aduce tot felul de oameni, înțeleg diverși, care au legătură cu mediile culturale sau periculturale. Deci, atunci, acela a fost un lucru. Mi s-a spus ulterior de către mai multe cunoștințe, faptul că emisiunea se numea Inevitabil îi făcea să nu mai deschidă televizorul. Știau că e emisiunea... efectul de publicitate poate fi considerat în unele cazuri drept contrariul. Nu știu dacă e ceva inevitabil în viețile noastre și în viața planetei, ca să zic așa, eu cred, însă, că depinde în bună măsură de... câte miliarde suntem? 7 miliarde?

I.V. 8?

V.N.: De 8 miliarde de locuitori ai planetei și mai ales de decidenții politici de oriunde ar fi ei, ca lucruri cu adevărat catastrofale să nu se întâmple. Pentru că omenirea, din nefericire, beneficiază astăzi de foarte multe argumente distructive.

I.V.: Spunea cineva odată, ceea ce s-a întâmplat era inevitabil, ceea ce nu s-a întâmplat era imposibil. Așa e în istorie?

V.N.: Nu. Nu e niciodată așa în istorie. Am văzut nenumărate cazuri în care în ultimul moment, ceva ce părea a merge într-o direcție a fost răsturnat și s-a întors. Sunt exemple câte vreți și sunt cărți, zeci de cărți, despre acest subiect. Vă dau exemplul cel mai cunoscut, vă dau povestea cu bătălia de la Waterloo, cu Blucher care a venit prea devreme, și cu generalul francez care a ajuns prea târziu că s-a pierdut în ceață; că dacă s-ar fi întâmplat invers, de pildă, rezultatul bătăliei ar fi fost altul, și soarta Europei ar fi fost alta. Deci nimic nu e inevitabil. Depinde de oameni, până la urmă, că despre asta e vorba. De conjuncturi, de oameni și de context.

I.V.: Amândoi aveau, și Napoleon și Wellington, 46 de ani la Waterloo...

V.N.: Da.

I.V.: Și a câștigat unul că așa se întâmplă.

V.N.: Așa e întotdeauna. Unul trebuie să câștige.