Vizită regală la Paris: Principesa Margareta şi principele Radu, prezenţi la inaugurarea Promenadei Regina Maria a României
Custodele Coroanei, Margareta, şi principele Radu au participat marţi, în contextul vizitei la Paris, la inaugurarea oficială a "Promenadei Regina Maria a României", situată pe malul Senei, în proximitatea Turnului Eiffel, informează un comunicat al Casei Regale.
Cu acest prilej, a fost dezvelită placa inaugurală care consfinţeşte atribuirea numelui Reginei Maria acestei străzi, situată într-una dintre cele mai prestigioase arii ale capitalei Franţei.
Iniţiativa de a avea la Paris o stradă cu numele Reginei Maria aparţine Ambasadei României în Franţa şi a fost susţinută de şeful Grupului de prietenie Franţa - România din Adunarea Naţională, Andre Chassaigne, şi de viceprimarul Parisului, Catherine Vieu-Charier.
La eveniment, autorităţile franceze au fost reprezentate de viceprimarul Parisului, Catherine Vieu-Charier, de viceprimarul Arondismentului 7 al Parisului, René-François Bernard, de Andre Chassaigne - membru al Adunării Naţionale a Franţei şi de diplomaţi ai Ministerului de Externe francez. Din partea română au fost prezenţi ambasadorul ţării noastre la Paris, Luca Niculescu, şi consilierul de stat Sandra Pralong, care a citit un mesaj din partea şefului statului, Klaus Iohannis. De asemenea, au participat mitropolitul Iosif al Europei Occidentale şi Meridionale, reprezentanţi ai Bisericii Greco-Catolice române din Franţa, membri ai comunităţii româneşti din Franţa.
Custodele Coroanei, Margareta, şi principele Radu se află, începând de duminică şi până marţi, într-o vizită cu caracter public la Paris. Deplasarea în capitala Franţei este a treisprezecea vizită a Familiei Regale din anul 2019.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News