Vizită importantă în SUA a unei delegații române. Oana Florea (PSD): Au fost discuții despre vize și Marea Neagră. Am promovat România
O delegație de parlamentari români a participat într-o vizită oficială în SUA, la invitația E.S. Andrei Muraru, ambasadorul României la Washington.
Vizita a avut loc în contextul celebrării a 26 de ani de Parteneriat Strategic între România și SUA.
Deputata PSD Oana Florea, care a făcut parte din delegație, a dezvăluit în exclusivitate pentru DC News obiectivele parlamentarilor români în SUA.
„În perioada 7-13 iulie m-am deplasat împreună cu alți colegi cu o delegație parlamentară formată din reprezentanți PSD, PNL, UDMR și USR la invitația Excelenței Sale, domnul ambasador Andrei Muraru, la Washingotn, cu ocazia celebrării a 26 de ani de Parteneriat Strategic cu Statele Unite ale Americii.
Am fost surprinsă în mod plăcut de echipa pe care o avem acolo și pe care o conduce domnul ambasador și de leadership-ul de care acesta dă dovadă.
Au fost niște zile pline, au debutat cu 3 zile de manifestări ale culturii și tradițiilor românești, prin invitația la Washington a unor ansambluri folclorice din Maramureș. Au fost meșteșugari, au fost costume tradiționale, activități de olărit și sculptură în lemn. Mi-a plăcut foarte tare cum a fost reprezentată zona Maramureșului acolo și faptul că a fost organizat strategic, într-un loc cu potențial turistic, astfel încât oricine care trecea să poată să observe și să admire spectacolul oferit de românii noștri din Maramureș”, a precizat Oana Florea.
Întâlniri cu politicieni și afaceriști americani. S-a discutat despre ridicarea vizelor și importanța strategică a Mării Negre
Oana Florea a declarat pentru DC News că s-a discutat despre programul Visa Waiver, dar și despre strategia SUA în Marea Neagră, un act legislativ istoric pentru România, care se află în prezent în Congresul american.
„Au fost niște întâlniri extrem de importante cu mediul de afaceri, cu congresmani, cu senatori și cu disapora.
Domnul ambasador ne-a organizat o agendă extrem de încărcată, cu întâlniri în timpul zilei și cu cine oficiale seara, unde puteam socializa și, practic, promova România. Asta am făcut cu toții!
Am simțit cu adevărat că pot să fac lucruri utile pentru țară, în sensul în care au fost oameni care nu știau multe lucruri despre noi. Unii nu știau nici măcar că avem litoral la Marea Negră. Și la sfârșitul discuției solicitau angajaților să găsească cele două acte normative care sunt acum în dezbaterea, procedura parlamentară la ei, la Congres. Este vorba despre două proiecte legislative importante. Unul dintre ele se referă la Visa Waiver, despre care cu toții știm că avem nevoie. Unul dintre motivele principale cu care eu am argumentat este faptul că nu mai trebuie să avem necesitatea unei vize, pentru că altfel asta alimentează foarte mult propaganda rusă, în ideea în care ce fel de partener strategic ești dacă ți se cere viză?!
Un alt act normativ promovat de noi este Black Sea Security Act, un act normativ care scoate importanța regională a Mării Negre, atât din punct de vedere al securității regionale cât și din punct de vedere economic, energetic etc. Oamenii au înțeles că nu e ușor ca România să securizeze atât granițele UE și NATO fără sprijinul partenerilor euroatlantici. Au fost zile pline și încărcate dar am făcut cu toții lobby pentru România. Nu a contat de la ce partide politice am fost. Am simțit că am pus o cărămidă la promovarea țării noastre în SUA. M-am întors cu o mulțumire sufletească că am făcut ceea ce trebuia. Toată admirația și respectul pentru domnul ambasador Andrei Muraru, a fost o onoare și o plăcere să cunosc modul de lucru și implicarea lui care m-a impresionat în mod deosebit”, a precizat Oana Florea.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News