În baza acordului încheiat în martie anul trecut între Turcia și UE, în momentul cele mai grave crize a migranților din Europa după cel de-al Doilea Război Mondial, Ankara s-a angajat să oprească imigrația ilegală spre Europa în schimbul unui ajutor financiar și a liberalizării regimului de vize pentru cetățenii turci.
Turcia și-a îndeplinit angajamentele cu privire la controlul la frontieră, însă, potrivit unui raport pe care executivul UE intenționează să-l publice săptămâna viitoare, Ankara continuă să întârzie reformele privind "legislația antiteroristă, finanțarea partidelor și cooperarea judiciară", a declarat sursa europeană.
Complicațiile în jurul negocierilor privind reunificarea Ciprului reprezintă de asemenea un element în defavoarea Turciei, a mai spus oficialul.
Purtătorul de cuvânt al președintelui turc Recep Tayyip Erdogan a declarat miercuri că Ankara se așteaptă ca Uniunea Europeană să facă progrese asupra liberalizării regimului de vize pentru cetățenii turci cât mai curând posibil.
Oficialul european a afirmat că gestionarea situației la frontiere și sprijinul Turciei pentru refugiați "decurg bine", însă nu este așteptat niciun progres asupra ridicării vizelor în curând deoarece nu sunt prevăzute schimbări ale legislației antiteroriste înainte și imediat după referendumul constituțional din 16 aprilie din Turcia.
Referendumul — care prevede o extindere a prerogativelor președintelui — "reprezintă o problemă în sine", iar "proiectul de Constituție are și el deficiențe grave", a spus oficialul european, care a respins ideea organizării unui summit UE-Turcia înainte de referendum așa cum a solicitat președintele Erdogan.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Medeea Marinescu își explică lipsa de reacție publică după ce Florin Piersic a fost internat de urgență
- BANCUL ZILEI: Secretul ascuns al limbii române
- Medicul Alin Popescu, despre un aliment de pe masa de Paște: Preparat așa... e nenorocire completă / Asta e o regulă pe care mulţi nu o respectă, din păcate
- Tragedia din Vinerea Mare care a făcut înconjurul lumii. Peste 100 de români, majoritatea copii, au ars de vii în biserică
- Mircea Diaconu: E un fenomen, pe care nu-l sesizează aproape nimeni, care se petrece în România. Sunt vizați tinerii educați, IT-iștii, modernitatea țării
- BANCUL ZILEI: Ați greșit numărul!
- Vasile Bănescu explică: De ce slujba de Înviere nu are loc în biserică. Când începe și când se termină sfânta slujbă a Paștelui
- Miracolul Luminii Sfinte? Ce știm despre aprinderea ei: Un arab și un turc verifică înainte Sfântul Mormânt
- Mioara Roman îi trimite semne Oanei Roman, din lumea de dincolo, chiar în Săptămâna Mare / foto în articol
- Preotul Paul Iulius Negoiță, despre cea mai importantă tradiție de Înviere. Puțini mai respectă de Paște această regulă foarte veche, dar extrem de valoroasă