Data actualizării:
Data publicării:

Viza lui Novak Djokovic, anulată. UPDATE: Sportivul a fost convocat sâmbătă de autoritățile australiene de imigrare

Autor: Andrada Oana | Categorie: Sport
WhatsApp
Fotografie creată de cottonbro, de la Pexels
Fotografie creată de cottonbro, de la Pexels

Australia i-a anulat viza lui Novak Djokovic.

Alegeri prezidentiale 2024

UPDATE: Tenismanul sârb Novak Djokovic, numărul unu mondial, a cărui viză a fost anulată pentru a doua oară de guvernul australian, a fost chemat sâmbătă pentru o întrevedere cu oficiali ai autorităţilor australiene de imigrare, dar până atunci nu va fi pus în detenţie, conform ziarului The Age, citat de Reuters, transmite Agerpres. 

Conform sursei citate, oficiali ai guvernului australian discută cu avocaţii lui Djokovic, iar purtătorul de cuvânt al ministrului Imigraţiei, Alex Hawke, nu a răspuns deocamdată unei solicitări de a comenta situaţia.

Iau act de decizia ministrului Imigraţiei în legătură cu viza domnului Novak Djokovic. Înţeleg că, după o analiză atentă, ministerul a luat decizia să anuleze viza deţinută de domnul Djokovic din motive de sănătate şi de ordine, pe motiv că era în interesul public de a face acest lucru. Această pandemie a fost incredibil de dificilă pentru fiecare australian, dar am rămas împreună şi am salvat vieţi şi mijloace de trai, a fost reacţia de vineri a premierului australian Scott Morrison, după anularea vizei lui Novak Djokovic.

Anunţul de anulare a vizei lui Djokovic, de nouă ori câştigător al turneului Australian Open, a intervenit vineri după-amiază, la patru zile după ce o instanţă a revocat prima decizia de anulare a vizei de intrare de către Forţa australiană de frontieră (ABF). 

Știre inițială 

Australia a decis, pentru a doua oară, anularea vizei lui Novak Djokovic. Ministrul Imigrației, Alex Hawke, a hotărât anularea vizei lui Djokovic în baza unei prerogative excepționale conferite acestuia de legislația acestei țări.

"Astăzi, mi-am exercitat puterea în temeiul secțiunii 133C(3) din Legea privind migrația de a anula viza deținută de dl Novak Djokovic din motive de sănătate și bună ordine, considerând că este în interesul public să fac acest lucru. Am luat în considerare cu atenție informațiile furnizate de Departamentul Afacerilor Interne, de Forța de Frontieră Australiană și de dl Djokovic. Guvernul Morrison este ferm angajat să protejeze granițele Australiei, în special în legătură cu pandemia COVID-19", a transmis ministrul Imigrației, potrivit The Age

Tipul acesta de expulzare implică interdicția de a intra timp de trei ani pe teritoriul Australiei. Având în vedere faptul că Novak Djokovic poate ataca în instanță și această decizie, nu este clar dacă tenismenul va fi imediat expulzat.

De altfel, zilele trecute se anunțase clar că ministrul Imigrării, Alex Hawke, analizează posibilitatea anulării vizei sportivului. 

Tsitsipas crede că Djokovic "a făcut ca majoritatea jucătorilor să pară nişte idioţi"

Liderul ATP, sârbul Novak Djokovic, a jucat după propriile reguli", alegând să nu fie vaccinat înainte de Australian Open şi "a făcut ca majoritatea jucătorilor să pară nişte idioţi", a declarat grecul Stefanos Tsitsipas (4 ATP) într-un interviu acordat joi, scrie AFP, potrivit Agerpres.

"Ceea ce este cert este că a jucat după propriile reguli. Este nevoie de multă îndrăzneală pentru a face asta şi a pune în pericol întregul turneu... Nu cred că mulţi jucători ar face asta. Eu am ales să vin aici (respectând regulile) şi să fiu pregătit pentru pasul următor, fără a fi nevoit să mă gândesc la altceva. Novak a făcut o altă alegere. Asta nu înseamnă neapărat că felul meu de a face lucrurile este corect şi al lui este greşit, este o alegere personală, a spus grecul.

Tsitsipas, care a pierdut anul trecut cu Djokovic la Roland Garros în prima sa finală de Grand Slam, a spus că aproape toţi jucătorii de la Melbourne au fost vaccinaţi. Ceilalţi au ales să-şi urmeze propria cale, ceea ce face ca majoritatea să pară nişte idioţi, potrivit nr. 4 mondial.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel