Visarion Alexa, declarații scandaloase din trecut: Soția mea are 40 de ani, dar arată ca de 18
Preotul Visarion Alexaa făcut mai multe declarații scandaloase din trecut.
Preotul Visarion Alexa a fost chemat din nou la poliție pentru măsura controlului judiciar. El e acuzat ca ar fi agresat sexual 6 femei în biserică, dar și în chilia sa de vară. Visarion Alexa semnează controlul judiciar la secția de poliție din Joița, Giurgiu.
Între timp, apar în spațiul public mărturii ale preotului cu privire la soția lui, pe care o asemăna, în urmă cu doi ani, cu "o puștoaică de 18 ani".
"Am trei fete. Patru, cu tot cu soția mea. Fac o paranteză, pentru că dacă ele își lasă codițe și ieșim împreună pe stradă, eu cu bărboiul ăsta, lumea zice că le-am răpit, săracele. Deși are 40 de ani, soția mea arată ca o puștoaică de 18 ani", spunea preotul în 2019, scrie Realitatea.net.
"Nu vă spovediți la oricine, la orice preot! Vă dau un sfat prietenesc. Dacă nu e blând și înțelegător cu tine, indiferent în ce situație te-ai afla, fugiți, că v-o încasați! Iese rău... Căutați un duhovnic mai blând decât mama. Care să se poarte cu dumneavoastră ca și cu copilul lui", spunea Visarion Alexa, în urmă cu doi ani.
Vasile Bănescu, ghid pentru spovedanie, după cazul preotului Visarion Alexa
Vasile Bănescu a publicat pe contul său de Facebook un îndrumar pentru spovedanie, sub titlul: “Enormitatea și riscurile intruziunii „pastorale” în sfera (im)pură a intimității. Necesara graniță dintre duhovnicie și psihoterapie”.
"Necesitatea igienică spiritual a respectării unor frontiere sufletești în relația cu celălalt ar trebui să fie subînțeleasă de oricine, dar mai ales de cei ce, prin natura misiunii pastorale, au acces la tainele mărturisite ale celor ce ajung în fața lor cu sufletul în genunchi.
Calitatea de duhovnic, copleșitoare prin responsabilitatea încredințată indirect de însuși Hristos, oferă cel mai înalt și teribil privilegiu posibil pentru un om: să primească în inima lui mărturisirea celor mai tainice lucruri din adâncul inimii altui om. Să fie martorul tăcut și compătimitor până la lacrimile care i se amestecă poate cu cele ale persoanei dezgolite sufletește în fața lui. Rolul său esențial este acela de a asculta, de a primi mărturisirea unui suflet care abia șoptește cu sfială sau rușine arzătoare, purificatoare, lucruri de nespus în niciun alt context omenesc. De a co-pătimi împreună cu cel împătimit, dar dornic de despătimire, de a-l încuraja și întrema sufletește, de a-i șterge lacrimile și strânge părintește mâinile tremurânde, ca semn reflex al deplinei înțelegeri și însoțiri agapice în suferința produsă de rana deschisă a păcatului.
Spovedania e și întâlnirea a două suflete îngemănate prin natura lor căzută din ascultarea de Domnul, suflete care caută împreună, chiar în prezența lui Hristos, consolarea, alinarea, calea dificilă a pocăinței, a schimbării și, desigur, iertarea.Spovedania ca Taină nu e o ședință de psihoterapie ofensivă, nu e o tiradă mustrător moralizatoare, nu e, mai ales, o anchetă absurdă pe marginea detaliilor din miezul intimității tulburător de adânci a celui îngenuncheat de multe, nu e un asalt verbal armat pentru obținerea unei mărturisiri sub constrângere și șantaj emoțional fragilizant", a scris Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române. Vezi continuarea AICI.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News